Andrei Samoil

Nu am aer. Sunt pe spate, mâinile îmi sunt prinse deasupra capului în amestecătura de lemne și moloz, iar o grindă mare mă apasă pe piept. Ceva mă înțeapă la interior. Cred că mi-am rupt câteva coaste. Ochii mă ustură de la praf și am moloz în gură. Fiecare repirație doare și ustură pe gât, dar cel mai rău este că bucata mare de lemn de pe piept nu mă lasă să îmi umplu plămânii cu aer cât aș avea nevoie. Lângă mine a fost aruncat și strivit un semn de la ieșirea de urgență, iar în lumina sa verde văd lemnul mare de deasupra mea. Bucăți mici de moloz se rostogolesc pe lângă mine cu fiecare mișcare pe care o fac.

Am ieșit la o bere într-un bar din Centrul Vechi. Nu am mai fost acolo de ani de zile, dar prietenii mei au zis că știu un loc drăguț cu bere bună. M-am gândit că nu se va întâmpla nimic nasol tocmai acum. Cât puteam să stăm la o bere?

Am impresia că, de fiecare dată când expir, grinda coboară încă puțin și nu mai reușesc să îmi umplu plămânii la fel ca înainte. Simt disperarea claustrofobică urcând în mine ca un val pe care nu îl pot opri. Trebuie să ies de aici! Încep să mă zbat tare. Gâfâi dar îmi eliberez mâna stangă. Ceva nu e bine. Îmi aduc brațul în fața ochilor și văd că este rupt. Nici nu am simțit. Parcă mai am o articulație între cot și încheietură iar degetele sunt inerte. Mă sufoc. Grinda coboară mai jos.  Încă o gură de aer. Împing în lemn. Împing cu orice pot, cu pieptul, cu brațul ciung. Nu se mișcă. Privirea mi se împăienjenește. Poate o să vină cineva să mă salveze. Încă o gură de aer. Nu este suficient. Nu am aer.

Dacă până acum am fost mai ponderat, am scris mai tehnic, sau am povestit doar experiențe reale, trăite de mine și am postat sfaturi (zic eu) utile, au fost puțini interesați de ce povesteam despre situația clădirilor vechi din București (fie ele din Centrul Vechi sau nu). Poate, dacă postez o ficțiune macabră despre cum moare un amărât sub dărâmături, asta ridică câteva fire de păr de pe spatele cuiva. Poate cineva își imaginează cum ar fi să fie el strivit de grinda sub care își bea berea și iese din local. Poate, dacă scriu ”pâine și circ”, prinde mai bine și aud mai mulți.

După Colectiv nu am învățat nimic. Nu s-a schimbat aproape nimic. Localurile tot așa sunt, atitudinea pentru elementele de siguranță tot aia este, controalele tot de mântuială sunt făcute, iar păsuirea autorităților pentru ca patronii să ”intre în legalitate” este exact un naiv ”nu se va întâmpla nimic nasol tocmai acum”.

Înainte de Colectiv, prietenii mei mă luau peste picior când povesteam despre riscurile clădirilor vechi din București, sau, în cel mai bun caz, îmi dădeau dreptate, ridicau din umeri și își beau berea în continuare. Acum, după Colectiv, nu mai ridică din umeri, dar își beau berea în continuare, ca struțul care își vâră adânc capul în nisip. ”Nu se va întâmpla nimic nasol tocmai acum”.

O poveste reală: Acum mai mulți ani, eram cu un client ce avea un spațiu mare în Centrul Vechi, într-o clădire tip plombă, din 1931 (când nu se folosea beton armat ci doar cărămidă portantă cu planșeu din lemn). Spațiul său era la etaj, iar la parter era aproape gata un bar ce urma să se deschidă în următoarele zile. Clădirea avea trei inimi principale, portante, perpendiculare pe fațadă. În plus, mai avea un labirint de pereți de cărămidă, cu rol de compartimentare. Mergând prin clădirea veche, cu planurile în mână, îi spuneam beneficiarului ce ar putea să lărgească pentru a face loc meselor, barului, sau ringului de dans pe care voia să le amenajeze. Nu avea multe opțiuni și, oricum, îi explicasem că se va lăsa cu consolidări și cu o expertiză structurală temeinică. Dezamăgiți, dăm să plecăm când beneficiarul propune să vedem ce fac vecinii de sub el care mai aveau puțin și terminau amenajarea. Batem la ușă, muncitorii ne deschid larg ușile cu ziare în geam și ne intreabă mândri dacă ne place. Acolo, exact sub labirintul de pereți de cărămidă de la etajul susținut de un vechi planșeu cu grinzi de lemn, era un superb ”open-space generos” din care lipsea și o bucată semnificativă din peretele portant. Aproape am scăpat planurile din mână.

Le-am atras atenția că au dărâmat ziduri de rezistență. Mi-au răspuns senini ”Cum?! Noi nu am demolat nimic de rezistență, că nu am dat jos nimic din beton!” Le-am spus că puteau să dea jos toată casa că nu ar fi găsit beton.

Beneficiarul meu s-a făcut foc și pară, a amenințat cu cerul și pământul, a zis că, dacă nu consolidează structura, jar mănâncă,  iar proiectul  spațiului de la etaj a rămas în aer. Astăzi, barul de jos funcționează în continuare, iar eu nu am văzut consolidări la acea clădire.

 Când am scris acest articol despre Colectiv, cineva îmi bătea obrazul și îmi spunea că ar trebui să numesc public clădirile despre care știu că au probleme. Nevrând să încep să mă uit des peste umăr pentru că am stricat afacerea vreunui mafiot, sau să dau doar într-unii în timp ce despre alții nu știu, voi face chiar mai bine decât să numesc clădirile cu probleme: Voi explica după ce ar trebui să ne uităm noi, clienții, înainte să ieșim naibii din crâșma nesigură. Deci, iată:

Dacă bei bere și dansezi în Centrul Vechi, pe un planșeu cu structură din lemn, probabil că acesta are vreo 90 de ani, este uscat bine, iar la cutremur cade cu tine. La incendiu arde și apoi cade cu tine. (Iar clădirea nu are cum să aibă actele în ordine.)

Dacă stai în bar, la subsol, într-o clădire veche, și nu ai deasupra ta niște grinzi mari (imense) metalice, cel mai probabil că structura nu a fost consolidată, iar la un cutremur mai serios ai șanse mari să sfârșești strivit între casă și planetă.

Dacă, atunci când ai urcat la etaj să îți bei berea, ai folosit o scara îngustă, de lemn, nu este în regulă. Vezi dacă poți sări pe geam pentru că scara nu va mai fi o opțiune în caz de calamitate.

Dacă bei bere într-un spațiu mare cam cât apartamentul tău și nu vezi un loc unde, dacă întinzi mâinile în lateral și te rotești repede, nu lovești pe cineva, iar în acest spațiu nu este decât o singură cale de evacuare (lată cât o ușă normală), cel mai probabil spațiul este prea aglomerat. Ieși singur sau poți sta să te calce în picioare gloata panicată.

Dacă bei bere la subsol, într-o clădire veche și nu vezi nici tubulatură de ventilație ”d`aia mare și urâtă” și nici geamuri către exterior, atunci înseamnă că cel mai probabil nu există trape de desfumare și vei muri asfixiat de fumul unui eventual incendiu.

Am mai scris asta: Cadrele medicale care ne țin anual cursurile de prim-ajutor (la Academia 1,61) ne-au spus deschis că există un plan de intervenție în caz de cutremur peste 7.5 Richter cu spitale mobile la Universitate și în Parcul Izvor, pentru că din Centrul Vechi al Bucureștiului vor ieși victime de numărul zecilor de mii sau mai rău dacă este weekend.

Păi, nu ar fi mai simplu să prevenim decât să plănuim cum triem zeci de mii de victime?

Am avut prieteni și cunoștințe în Colectiv. Unii au scăpat, alții nu. Ar fi păcat să nu fi învățat chiar nimic după tragedia lor.

”Superman ar trebui să se mute în România pentru că poartă culorile tricolorului!” Acesta este motivul pentru care am decis să pornesc un proiect educațional. Nu că ne poartă Superman tricolorul, ci genul acesta de răspunsuri.

Atunci când am decis să pun pe roate programul Academia 1,61, ajungeam la concluzia că tare mult mi-ar plăcea să îmi aduc și eu o minimă contribuție la o schimbare în bine a lumii în care trăiesc, iar pentru a face asta, cred că educația este un domeniu mult mai puternic decât arhitectura. Este suficient să ne uităm la răsunătorul eșec al lui Le Corbusier în Chandigarh ca să înțelegem că arhitectura este complementară, modificându-se în funcție de nivelul de educație al populației beneficiare. Invers, este tare greu de făcut educație prin arhitectură. Așa că m-am dus la sursă, am ales cea mai potrivită unealtă pentru a fi cât mai eficient în demersul generat de dorința de a îmbunătăți lumea din jurul meu: un program educațional.

Asta am încercat să inspire și numele. Mulți au întrebat de unde vine 1,61. Am auzit tot felul de variante:

”Este înălțimea ta?” Nu, eu am puțin mai mult…

”Este înălțimea media a copiilor care vin în tabere?” Nu, având în vedere că avem programe pentru copii începând de la cinci ani, cred că această cifră este semnificativ mai mică.

”Este adresa unde este sediul?” Nu, pentru că are virgulă, nu suntem în Harry Potter ca să existe peronul 9 și 3/4, iar sediul nostru este, de fapt, cam peste tot. Sediul social este la numărul 179, deci, nu.

”Este numărul participanților din tabără”. Nu, ne-ar fi destul de greu să plecăm la drum cu un copil și puțin peste jumătate din altul. De obicei, plecăm cu aproximativ 20 de participanți. Niciodată cu mai mulți.

Nicidecum. 1,61 este Phi, sau Numărul de Aur, sau Proporția de Aur. De fapt este 1,6103398874989484…..

Această proporție este unul din acele lucruri care parcă îți arată că tot universul are o profundă logică interioară. Practic, această proporție, studiată încă din antichitate, a fost identificată și folosită într-o multitudine de domenii, fiind asociată cu frumosul și echilibrul. Phi se regăsește în natură, în ritmul de creștere și de dispunere a semințelor pe plante, a crengilor copacilor, în ritmul înmulțirii unor animale, sau în proporția volutelor melcilor, în ritmul de creștere a cristalelor, a fost folosit intens în artă, arhitectură și muzică și a fost găsit chiar în proporția ADN-ului uman. Unii i-au atribuit chiar conotații divine.

Interpretarea mea este mai pragmatică și puțin mai tehnică: (Pentru cei care își pierd răbdarea ușor, săriți peste scrisul cu italice)

Deși nu există un algoritm universal pentru a dispune puncte echidistante pe o suprafață curbă, riglată sau sferică (cum ar fi o frunză), aplicarea Proporției de Aur dă o aproximare foarte bună. Astfel, planta care trebuie să dispună cât mai multe semințe pe frunza sa va aplica Proporția de Aur. La fel face și copacul și la fel fac multe animale. De aceea regăsim acest număr atât de des în natură. Tot de aceea ne-am învățat să îl recunoaștem la nivel inconștient și am început să îl integrăm în creațiile noastre. De aceea cărțile au (în majoritatea lor) o anumită proporție, foile de hârtie au o anumită proporție, ferestrele renașterii au o anumită formă, la fel ca ecranele televizoarelor, fotografiile sau picturile celebre. Unii s-au aventurat chiar să avanseze teoria cum  că ne plac fizionomiile în care regăsim Proporția de Aur.

Alții încercă să demonteze aceste teorii arătând că niciunul din aceste rapoarte nu este exact 1,61 ci doar se apropie destul de mult. Părerea mea este că, la fel cum termodinamica operează pe presupunerea existenței unui ”gaz ideal”, aplicând cu o marjă de eroare comportamentul acestuia la celelalte gaze, la fel ar trebui să vedem și Proporția de Aur, ca un raport natural spre care să tindem.

Și de aceea ne numim 1,61.

Spunem noi că suntem ”academie” pentru că suntem un proiect educațional și suntem ”1,61” pentru că încercăm să găsim Raportul de Aur în oricine. Sau măcar în cei care își doresc să și-l descopere.

Clubul Phi l-am creat având aceleași obiective, încercând să oferim ceva de făcut comunității care s-a filtrat și s-a strâns în jurul acestui proiect chiar și în lunile ploioase și nămoloase de primăvară și toamnă când nu putem nici merge la schi și nici merge la cățărat, la munte, la scufundări, la peșteri, sau cu bicicleta.

Sezonul acesta, la clubul Phi, am vorbit despre tehnici pe corzi, autoapărare, astronomie și dezbateri academice, în mai multe ateliere. La atelierul de dezbateri, unde am învățat despre argumente, sofisme, reguli de argumentație și retorică, ne-am gândit să nu propunem o temă plictisitoare de genul ”pro sau contra uniformei în școli” sau ”pro sau contra telefoanelor mobile la școală” ci una mai haioasă și mai pe gustul participanților: ”Batman vs Superman – cine să se mute în România”. Unii îl susțineau pe Batman și ceilalți pe Superman. Am auzit argumente din cele mai crețe, la care puțin probabil să mă fi gândit:

”Batman are mulți bani, o să intre în politică și va face ordine. O va face cu banii, ca politician, sau cu forța, daca va fi nevoie. El trebuie să se mute în România.” – copil de 10 ani

”Superman zboară și este mai rapid decât Batman care trebuie să se bazeze pe multe mijloace de transport (batmobil, batsub, batwing). Și mai consumă și benzină și poluează” – băiețel de 11 ani

”Da, dar Batman va cumpăra benzina și va ajuta economia.” – raspuns dat de o fată de 12 ani

”Superman face haos de fiecare dată când se luptă cu cineva. Batman mai puțin.”

”Pe Superman o să îl urmărească inamicii lui care sunt mai puternici decât ai lui Batman și o să ne facă orașele varză”.

”Superman este singur, pe când Batman are bani și poate să-și facă o echipă cu care să acopere toată țara” – copil de 10 ani

”Este nedrept să vină Superman în România pentru că el poate avea grijă de tot globul, nu doar de noi. Batman are grijă de câte un oraș și este mai potrivit să vină la noi” – fetiță de 12 ani

”Superman ne poartă deja tricolorul!”

Astea sunt răspunsuri 1,61.