Un fel de ”Dubito ergo cogito, cogito ergo sum”, dar varianta meltenească.
Scriam acum câteva zile că mare noastră problemă, motivul tuturor relelor, sursa indirectă a tot ce ne deranjează la cei din jurul nostru este educația. Sau lipsa ei.
Dacă educația persoanei ar fi în parametri, nu am avea manele, am avea mai puține semințe pe jos, am avea alt gen de politicieni, s-ar fura mai puțin (sau măcar altfel), discuțiile s-ar purta altfel, am avea sistem de sănătate, am putea avea mai multă încredere unii în alții și așa mai departe. Ar fi un fel de Rai pe Pământ, laptele și mierea ar curge în valuri și am fi toți lipicioși.
Astfel, următoarea întrebare logică ar fi de ce nu curg lactate din cer așa cum am descris mai devreme? Ce ne oprește să ne educăm? Unii o să spună că banii, alții o să spună că nu sunt profesori, alții vor spune că nu există un sistem. Dar cred că toți cei de mai sus se înșeală.
Universitatea Harvard (alături de multe altele) are cursurile pe Intenet, gratis, la dispoziția oricui. Să pui mâna pe o carte este gratis. Să te apuci să cauți un curs despre cum să faci focul, cum să îți repari motocicleta, sau cum să reprezinți grafic ecuația unui hiperboloid parabolic este foarte simplu. Nu trebuie decât să vrei. Nu trebuie decât să vrei să înveți ce înseamnă etică, care este codul bunelor maniere, cum să îți organizezi timpul sau cum să te ștergi la fund.
Deci nu se vrea. Nu se vrea pentru că inamicul educației este unul singur: SUFICIENȚA. Și, deși sunt departe de a fi cel mai educat, mor când văd oameni suficienți: ”Lasă, bă, că știu eu!”, ”Mă înveți tu pă mine?”, ”Hă hă, cuvintele astea complicate îți aduc mai mulți bani în buzunar?”, ”Hai să îți explice mandea!”, ”N-am, bă, ce să-nvăț de la ăla!”. Ba ai! Indiferent cât de bou este ăla, ai ce să înveți. Dacă se dovedește că (așa bou cum este el) ți-a spus ceva ce nu știai, atunci ai învățat ceva. Iar dacă a spus o imbecilitate (pentru că este bou) atunci ți-a confirmat că ai avut dreptate. Deci, în ambele cazuri ai învățat câte ceva.
Practic, cred că legătura de cauzalitate este așa: Dacă ești prost, intuiești că ești prost, încerci să maschezi că ești prost (a se citi că ”nu știi chestii”) așa că afișezi o imagine cum că tu de fapt ”știi chestii” și nu mai ai nevoie să înveți, deci ești suficient. Iar dacă ești suficient, ești, invariabil, și arogant.
Merge și invers: Dacă ești arogant, insemnă că vei fi opac la multe surse de a învăța, deci ești suficient, deci nu înveți lucruri, deci nu știi lucruri, deci ești prost.
E chiar un cerc vicios.
De altfel, acest gen de suficiență este cea care mă enerva cel mai tare când îmi câștigam pâinea din arhitectură:
El (sau ea): ”Aici vreau o balustradă de fier forjat, aici niște baluștri, și aici o semi-arcadă. Și să nu uiți să te lipești cu casa cât mai mult de vecin!”
Eu: ”Da, știți, nu prea merg astea. Poate le mai adaptăm cumva ca să fie unitară compoziția…”
El (sau ea): ”Ce, bă, dacă așa îmi place… Știi vorba aia: nu te caci în gustul omului!”
Ba da. Mă și piș pe gustul lui.
Nu că aș avea eu gusturi impecabile, dar, chiar ignorând educația pe care o am în acest sens, încerc să îmi țin mintea deschisă ca să învăț de oriunde câte ceva. Sunt perfect conștient că mai am grămezi de lucruri de învățat, în orice domeniu aș activa, oricât de bun aș deveni. Iar tocmai asta mă face să progresez.
Dacă melteanul mai și verbalizează că el nu are nevoie de sfaturi, de specialiști, de cursuri, să citească, să i se explice, să afle, că ”el știe” sau ”are gust”, atunci mi-e clar că este arogant, deci suficient, deci prost. Dar măcar am învățat ceva despre el.
Iar asta cred că se aplică în toate.
2 Pingbacks