Andrei Samoil

În primul rând, trebuie să spun că am lucrat cu copii cu adevărat speciali, copii mai puțin norocoși, copii diagnosticați de profesioniști cu diverse probleme (de la banalul ADHD până la autism, sindrom Down sau diverse grade de întârziere psiho-motrică) și nu despre ei este vorba în acest articol. Am o mare satisfacție când îi văd cum progresează, cum se auto-depășesc continuu și am o mare admirație pentru eforturile lor și ale părinților lor.

Nu, aici este vorba despre copiii speciali care nu sunt cu adevarat speciali decât poate în ochii părinților lor.

Lucrand cu destul de multi copii și cu familii, de la un punct ne este foarte repede evident când un copil întâmpină o greutate sau o provocare. Este destul de clar cine este singuratic, cine este aiurit, cine are sau, dimpotrivă, nu are deloc talent motric, cine  este egoist, cine nu știe să împartă sau să socializeze cu alții, cine minte și încearcă să manipuleze, cine este mototol sau cine este obraznic și cu gura mare.

Eu nu cred că acestea sunt probleme grave și mai cred că cele mai multe se pot atenua, adapta sau pot dispărea prin integrarea (mediată dacă este nevoie) într-un grup sau colectivitate. Un copil singuratic, prin joc poate deveni integrat și să își găsească locul în grup; unul aiurit, pus în fața faptului că a pierdut obiectul la care ținea va învăța să fie mai atent pe viitor; cel fără talent motric poate progresa extrem de mult dacă va fi lăsat să progreseze în ritmul său și nu va fi mereu comparat cu alții (fiind frustrat de această comparație), iar cel obraznic de cele mai multe ori nu caută decât atenție. Toate astea, doar dacă acest tip de comportament nu va fi apoi revalidat de părinți.

Am avut acum câțiva ani, într-o clasă de aikido, un copil (normal de altfel) pe care, la aproape nouă ani, mama îl obișnuise să îi dea mâncare în gură și să îl îmbrace. Într-un stagiu, cu destule insistențe, l-am convins să mănânce și să se îmbrace singur (măcar în hainele de antrenament), mama sa fiind la câteva zeci de kilometri. La o lună după ce a venit din stagiu, a uitat tot. De ce? Pentru că acasă locuia cu mama și bunica iar el (deși era inteligent și juca șah excelent), când avea nevoie de ceva nu trebuia decât să spună în șoaptă ”foame” și mâncarea apărea la el în gură (nici nu mai vorbesc de tăiat friptura). În alt context, trebuia să spună doar ”frig” și să ridice mâinile și pe el apărea haina dorită. Deci de ce ar fi trebuit să se chinuie să le facă singur?

Cred că morala acestei povești este că, atunci când vine vorba de comportament, copiii sunt oglinda mediului creat în familie. Sigur, o să ziceți ca temperamentul este înnăscut și că afectează tipul de comportament. O să mai ziceți că inteligența motrică (din lista mea de mai sus) este nativă. Așa este! Nu am spus că este o oglindă perfectă. Este una deformată, ca în Casa Surprizelor. Ideea, însă, este alta:

Atunci când părintele remarcă un comportament ciudat sau disfuncțional al copilului său, ar trebui să se întrebe de unde vine. Sau să întrebe un specialist (psiholog sau psihoterapeut) de unde vine. Și apoi să facă corecțiile necesare în comportamentul și în relația de acasă. Asta cred că înseamnă în primul rând educația. În schimb, mă lovesc deseori de părinți care refuză să-și recunoască (ei înșiși) erorile și aruncă pisica în curtea oricui altcuiva:

”Uite bă, în p…a mă-sii de copil cât de urât a învățat să vorbească la școală!!!”

sau

”Știu, noi stăm și strângem tot timpul după el, stăm cu fărașul sub fundul lui să prindem tot ce pierde el din buzunare. Trebuia să fii și tu mai atent la ce pierde, că el e uituc.”

sau

”Nu știu de ce este agresiv și brutal cu alții. Eu i-am spus foarte ferm că nu are voie!…”

sau, cea mai tare

”Fiul meu nu minte!”

”…”

”L-ați prins cu minciuna?”

”Mmm… da. De mai multe ori…”

”Atunci, fiul meu, cel puțin pe mine, nu mă minte niciodată!”

Mai cred că este OK să cerem ajutor atunci când nu înțelegem ceva. Noi cu siguranță o facem. Acesta este motivul pentru care, când ne facem programele, colaborăm cu psihoterapeuți. Ca să vină Gabi, să îmi dea una peste ceafă și să-mi spună ”Andrei, ești bou. Schimbă aici și aici că îti pui singur piedică.” Și înțeleg și schimb.

În mod similar, atunci când remarcăm un comportament mai puțin funcțional al copilului nostru, cred că ar trebui să întrebăm un specialist. La fel cum, atunci când tușește și are febră îl ducem la doctor, atunci când vedem că se chinuie să se integreze sau suspectăm un comportament disfuncțional, ar trebui să întrebăm specialistul despre cum să punem corect problema. La fel cum nu ar trebui să ne învinovățim că a luat copilul oreion de la școală, la fel, cred că nu ar trebui să ne învinovățim nici când ne întrebăm cum să îl facem mai atent cu lucrurile lui și mai ordonat.

Chestia aia cu schimbarea care vine din noi cred că este deja un clișeu demonetizat dar, atunci când vine vorba de educație și de puterea exemplului, cred că se aplică perfect.

Deci ai inceput să te descurci pe zăpadă! Bravo!

Poate chiar începi să te vezi stăpânul pârtiilor pentru că ”nu mai cazi”. Cel puțin nu ca la început… Poate chiar așa și este, deși eu cred că întotdeauna mai avem câte ceva de învățat. Astfel, iată câteva sfaturi, special pentru tine!

1. În primul rând, pentru a lămuri problema cu ”stăpânul pârtiilor”, până nu vei fi fi sigur (și vei fi verificat) că te dai fluent, elegant și în condiții de siguranță pe plat, prin porți de slalom, prin porți de slalom super-uriaș, pe mogule, pe zăpadă powder, zăpadă cu gâlme, zăpadă tare, gheață, off-piste (adică în afara pârtiei bătute cu ratracul) și cam în orice alte condiții, cu fața sau cu spatele, nu doar pe pârtia proaspăt nivelată, mai ai de învățat până să ajungi stăpânul pârtiilor. Și este OK. Doar să nu te faci de baftă prezentându-te așa. Deci, primul sfat ar fi să îți evaluezi corect nivelul și să îți păstrezi mintea deschisă la a învăța lucruri noi. Întotdeauna mai avem câte ceva de învățat.

2. Îmi dau seama foarte ușor când am de a face cu un schior intermediar care tocmai a depășit stadiul de începător pentru că îmi spune că ”nu mai cade” sau are un criteriu din numărul căzăturilor efectuate. Toți cădem, toți am căzut și toți vom mai cădea. Acesta nu este un criteriu. Chiar și cei de la Cupa Mondială mai cad. Se întâmplă. Mai ales atunci când înveți. Și întotdeauna mai avem de învățat. (Am mai spus asta, nu?)
3. Repede nu înseamnă bine! Când ești pe pârtie, repede nu înseamnă bine, nici neapărat frumos și nicidecum de apreciat. Asta pentru că ești înconjurat de alți oameni, pentru că nu ești la concurs unde toată pârtia este goală doar pentru tine și pentru că, la viteză mare nu poți să oprești suficient de repede pentru ca toată lumea să fie în siguranță. Pe pârtie, convenția este că schiorul din deal îl ferește pe cel din vale. Asta pentru că, în caz că nu ai un ochi în ceafă, fiind în vale, nu poți vedea berbecul care vine cu viteză din deal și nu te poți feri de el. Astfel, dacă ai spulberat un începător pentru că ”făcea cristiane pe toată pârtia și ți-a luat fața”, ești doar berbec. Sau bou. Era treaba ta să îl ocolești la o distanță confortabilă pentru amândoi pentru că el nu are cum să te vadă și nici nu are semnalizatoare. De asemenea, dacă te dai tare încercând să impresionezi începătoarea rujată și, în efortul tău, zbori de pe pârtie și te înfigi cu capul (sau nasul) într-un pom sau bolovan de trebuie apoi echipa Salvamont să tragă de tine o oră ca să te târască la spital, tot nu ai făcut nicio brânză.

4. Apreciază-ți corect nivelul. Nu te avânta pe o pârtie neagră dacă nu cobori suficient de confortabil o pârtie roșie. O să te chinui foarte tare și nu va fi nicio plăcere.
5. Dacă, totuși, te-ai crezut Hercule, nu ai urmat sfatul de la punctul 4 și ai intrat în rahat, nu te descălța! Știu, ești pe pârtia neagră, îți blestemi zilele, te întrebi cum de nu cazi de pe munte, atât de înclinată este panta și ți-ai dori o coardă ca să cobori în rapel. Nu îți scoate schiurile! Ăsta este cel mai prost lucru pe care poți să îl faci. O adevărată greșeală de începător. Dacă îți vei scoate schiurile există un risc foarte mare să aluneci pe clăpari, să dai cu fundul de planetă, schiurile să îți cadă în cap și apoi, cel mai rău, să începi să aluneci la vale ca pe tobogan în timp ce echipamentul tău se împrăștie pe jumătate de munte. În caz că ai uitat, schiurile au canturi (din metal) care, poziționate corect, îți pot opri alunecarea la vale chiar și după ce ai căzut. Deci nu te descălța! Cu răbdare și perseverență vei ajunge jos, chiar dacă vei coborî toată panta în derapaj.

6. Nu asculta muzică la maxim! Dacă ai căști în urechi și muzica tare, gândește-te că va veni de sus un berbec mai mare ca tine, pe care nu îl vei auzi, sau un începător căzut, alunecând disperat la vale, sau chiar echipa Salvamont și nu vei ști să te oprești și să te ferești. Dacă nu ai căști și pui muzică la toată pârtia, gândește-te că eu nu am nicio vină ca să trebuiască să ascult Salam sau Justin Bieber.
7. Nu te îmbăta! Te rog, nu te îmbăta! În primul rând, te vei crede viteaz, dar vei fi mult mai puțin coordonat, nu vei controla viteza și vei avea un risc mult mai mare de a te sparge spectaculos și dureros. De asemenea, vei reacționa mult mai târziu când începătorul din vale va schimba brusc direcția intrând în fața ta. Un alt lucu important de știut este că asigurarea împotriva accidentelor pe pârtie (pe care, dacă ai fost deștept, ți-ai făcut-o) nu te acoperă dacă schiezi în stare de ebrietate. Și va trebui să plătești singur serviciile medicale necesare în cazul unui accident.
8. Ceea ce mă aduce la următorul punct: Dacă schiezi pe alte meleaguri, fă-ți o asigurare medicală ce acoperă sporturile de iarnă. Nu toate o fac, ba chiar cele mai multe nu o fac. Citește condițiile!
9. Schiază pe pârtiile amenajate sau ia-ți un ghid! Este foarte tare să te dai off-piste dar, în caz că nu ai mai făcut-o până acum într-un cadru organizat și nu cunoști foarte bine zona, ia-ți un ghid! Off-piste nu înseamnă că pârtia face stânga și tu o iei ca bolovanul în jos, direct, că ai văzut tu o altă pârtie acolo. Un ghid va ști să îți arate trasee și văi spectaculoase, unde nu vezi picior de schior și te vei distra copios. Ce faci tu este doar să te expui unor riscuri inutile de a da într-o piatră, într-un râu acoperit de gheață, peste un cablu sau o structură împotriva avalanșelor. Și nici aici, în afara pârtiilor amenajate, nu te acoperă asigurarea.
10. Este nepoliticos (și incomod) să îi calci pe alții pe schiuri, pe clăpari, pe cap etc. Chiar dacă te grăbești să prinzi ultimul scaun și mormolocul de schior din fața ta se mișcă mai lent, gândește-te că toți se grăbesc în aceeași direcție și nu rezolvi nimic. În schimb încearcă un exercițiu de respirație adâncă și numără până la zece. Și fii atât de politicos cât ai vrea să fie alții cu tine.

În rest, distracție plăcută!

OK, a nins! Și este zăpadă pe pârtii! În sfârșit… Foarte mulți se gândesc să meargă la munte și unii se gândesc chiar să învețe să schieze. Bravo, curajoșilor!

Dar știți cum să începeți?

Dacă abordați problema cu cap, o să fie bine, o să vă distrați și, în câteva zile, veți fi învățat să alunecați și să controlați alunecarea pe zăpadă. Noi ne facem un punct de glorie din faptul ca nu am avut participant la excursiile noastre care după trei zile să nu reușească să coboare o pârtie albastră (ușoară).

Pe de altă parte, dacă nu abordați problema cu cap, s-ar putea să vă simțiți groaznic și să nu vă mai dorți să schiați vreodată. În pregătire stă totul!

În primul rând, ar trebui să vorbim despre așteptările pe care le aveți. Trebuie să vă așteptați la următoarele:

1. O să cădeți. Des. Nu aveți cum să nu cădeți, dar nu este nici pe departe atât de rău ca atunci când cădeți pe asfalt, într-o baltă, așteptând autobuzul. Este moale și nu doare prea tare. Și mie mi se întâmplă să mai cad. Nu este rușine, nu este nicio problemă, uneori este chiar distractiv.
2. Vă va fi greu să vă ridicați. Și situația va fi frustrantă. Pentru că avem în picioare schiuri și clăpari, nu putem indoi laba piciorului ca să ne ridicăm ușor așa că (în caz că nu sunteți foarte mobili sau nu aveți o inteligență motrică ieșită din comun) primele dăți vă veți chinui. De altfel, acesta este și primul exercițiu cu care începem pe pârtie și nu mergem mai departe până când nu reușește toată lumea să se ridice.
3. Alții vor schia mult mai bine decât voi, mai relaxați, fără să obosescă, fără să cadă atât de des și asta va fi, de asemenea, frustrant. Trebuie să țineți minte că nu este o competiție. Fiecare va progresa în ritmul lui și, dacă veți insista să progresați mai repede decât puteți, vă veți expune unor riscuri inutile. În principiu, instructorii (dacă i-ați ales bine) vor avea grija de toată lumea și inclusiv de voi.
4. În primele două zile veți pendula între groază și plictiseală. Este normal și va trece. Teoretic, undeva la sfârșitul celei de-a doua zi veți descoperi că sunteți funcționali (deși foarte lenți comparativ cu alții) și că nu mai sunteți în pericol să muriți. (Nu că ați fi fost vreodată) Și atunci vă veți bucura și va fi bine.

Acum,  că am stabilit cam la ce ar trebui să vă așteptați, va trebui să aveți grijă cum vă pregătiți ca să nu lăsați să vă strice experiența câteva lucruri pe care le puteți preveni.

Să nu vă fie prea frig sau prea cald. (Și da, se poate să vă fie prea cald pentru că veți face destul de mult efort.)

Pentru asta, este bine să vă îmbrăcați corespunzător. Blugii nu sunt o idee bună pentru că (așa cum am mai spus) veți cădea, se vor murdări de zăpadă, se vor uda și vă va fi frig. Este bine să aveți pantaloni de schi impermeabili și să aveți mai multe straturi de haine și bluze de corp pe voi pe care să le scoateți sau să le puneți la loc în funcție de cât de frig vă este.  Nici dacă vă este prea cald nu este bine pentru că veți transpira, vă veți uda și, apoi, în perioadele de repaos, vi se va face frig. Sau pur și simplu vă veți simți inconfortabil.

De asemenea, nu uitați de mănuși. Odată, schiind fără mănuși, în zăpadă grea (plină de apă), în aprilie, într-o perioadă surprinzător de călduroasă, m-am dezechilibrat și m-am sprijinit din instinct, de pârtie, cu mâna goală. M-a durut de aproape mi s-a tăiat filmul. Combinația de frecare intensă cu zăpada rece și udă a fost îngrozitoare. Deci nu uitați de mănuși.

Casca este, de asemenea, foarte importantă. Mult timp nu am purtat așa ceva, considerând-o o fiță sau rezervată celor care participă la competiții. Apoi, un amic era să o pățească foarte rău. Era în Bansko, pe un traverseu ușor de pe pârtia albastră (de începători), avea casca pe rucsac (nu știu de ce nu era pe cap) și a căzut. Primul lucru pe care l-a spus la telefon a fost că nu mai vede. A fost evacuat de salvamont și a fost operat la cap într-un spital îngrijorător de jegos din Bulgaria. De atunci, port întotdeauna cască și, de când am început să organizez excursii și tabere de schi, nu am acceptat niciodată participanți care să nu poarte.

Un alt element foarte important este alegerea încălțărilor. Schiurile vă vor fi alese de cei de la centrele de închirieri care vor ști ce să vă recomande. La fel și bețele sau placa de snowboard. Dar, la încălțări, voi veți ști cel mai bine. Nu poate ști instructorul sau vânzătorul cum vă simțiți voi în clăpari. Practic, piciorul nu ar trebui să se miște de pe o laterala pe alta dar ar trebui să puteți să vă mișcați degetele. Dacă laba piciorului se va mișca pe lateral, nu veți putea controla schiurile și vă puteți rupe sau entorsa piciorul. Dacă nu vă veți putea mișca degetele, clăparul este prea fix și vă va fi frig în el până la sfârșitul zilei. NU SCHIAȚI NICIODATĂ CU CLĂPARII DESFĂCUȚI SAU LEGAȚI SUPERFICIAL! Aceasta este cea mai comună cauză a accidentelor.

Alte lucruri de reținut despre clăpari ar fi că nu corespund întotdeauna cu numerele de la pantofi, iar culoarea lor nu influențează performanțele posesorului… Același lucru este valabil și pentru schiuri, bețe, plăci sau haine în general.

Poate cel mai important lucru dintre toate ar fi să vă alegeți un instructor sau un monitor. Și aici este treabă grea. Mulți își aleg profesorul în funcție de performanțele sale sportive dar nu este neapărat o regulă. La fel ca în multe domenii, un schior bun nu este neapărat și un profesor bun iar un profesor bun nu este nepărat un profesionist de top. De la un punct, devin două meserii diferite. Alegeți omul care vă vorbește pe limba voastră, care este în stare să vă explice cu răbdare și structurat, omul cu care simțiți că vă potriviți.

În încheiere și nu în ultimul rând, nu uitați să vă distrați!