Nu prea îmi place să vorbesc despre mine dar, în două vorbe, cam asta ar fi de zis:
De mic, ai mei părinți m-au dus la munte si ceva s-a lipit. Mi se părea fascinant muntele încă de la 10 ani când am fost prima data pe un traseu lung în Parâng. De atunci mi-am tot dorit să revin pe cărările de munte.
In 1997 m-am înscris la Cercetașii României. Eram în liceu. Acolo am învățat foarte multe despre mersul pe munte, despre lucrul în echipă, despre mine, despre alții și am adunat multe experiențe ce m-au marcat. În 3 ani am devenit lider și am început să îmi formez propria mea unitate de adolescenți pe care, la rândul meu, i-am format și i-am învățat ce știam atunci. Alături de ei am refăcut in 2001 refugiul Șpirla pentru ca, numai peste câteva luni, niște munteni binevoitori să-i dea foc, irosind toata munca noastră. Aceasta a fost o lectie grea. Atunci am avut de înfruntat 20 de perechi de ochi înlăcrimați ce căutau o explicație pentru un gest atât de gratuit și ceva s-a rupt în mine.
Un an mai târziu m-am inscris la Clubul de Speologie Emil Racoviță și, alături de Ică Giurgiu, am mers în multe peșteri foarte frumoase, am învățat să cartez, să parcurg galeriile lumii subterane, să fac fotografii in peșteri și am avut parte de multe experiențe extraordinare.
În paralel, în 2006 am terminat facultatea de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Firma Arhitecton o deschisesem încă de la începutul anului 2005 și, pe rând, am făcut machete de arhitectură, randări 3d și prezentări pentru ansamblurile rezidențiale nou construite, amenajări interioare și proiecte de arhitectură. Inainte de criză, Arhitecton realizase un procent important din randările și prezentările 3d aflate atunci pe piață.
Ca arhitect am avut proiecte mari și mici, de la locuințe unifamiliale la ansambluri de blocuri sau centre SPA de mii de metri pătrați. Asta până în 2011 când am ales să schimb direcția. Atunci deja călătorisem puțin, fusesem de două ori în Nepal, urcasem câteva vârfuri, fusesem în Indonezia, Israel si chiar în Irak, dar ceva lipsea: Mi-am dat seama că nu îmi cunosc suficient de bine țara natală așa că am plecat într-o călătorie solitară, de două luni, cu motocicleta prin România încercând să o descopăr. Nu am descoperit România (decât poate la un nivel destul de superficial) dar am descoperit că viața mea de zi cu zi nu este ce trebuie, ca ce fac nu are sens, nu are un scop bine definit si că trebuie să fac o schimbare. Și am decis să-mi urmez pasiunile!
De Aikido m-am apucat in 2005. Și acolo a fost o chimie aparte și am știut după primele antrenamente că îmi place tare mult această artă marțială și că am intrat pe un drum pe care îmi doresc să stau cât mai mult. Mie mi s-a potrivit și am avut foarte mult de învățat din această disciplină. Acum sunt sensei, am dojo-ul meu, am la brâu o centură neagră dar mă simt în continuare la început de drum. Simt că mai am foarte multe de învățat din Aikido.
Până în acest punct încercasem mai multe pasiuni, sporturi și activități, de la bicicletă și role, la SCUBA diving, schi și altele. Așa că, în 2011 am decis să le pun pe toate la un loc și să fac doar ce îmi place. Astfel s-a nascut proiectul Academia 1,61 – un proiect educațional de dezvoltare personală prin turism de aventură. Tot sub umbrela acestui proiect, în 2014 am deschis SHINRI Dojo – un dojo de aikido unde predau copiilor și adulților. Acum încerc să trăiesc având în cap ceea ce spunea Confucius: Alege să faci ceva ce-ți place și nu va mai trebui să muncesti nicio zi în viața ta. Din 2011 eu nu prea mai muncesc…
