În ultimii ani am tot promovat ideea că orice criză poate fi percepută ca fiind o oportunitate. Astfel, cred că în orice criză poate fi identificată cel puțin o lecție, ceva de învățat, iar asta poate fi o primă oportunitate oferită de acea situație.

Am construit sistemul pedagogic al Academiei 1,61 pe acest principiu, simulând participanților diverse situații neprevăzute, aparent de criză, dar în joacă (având o plasă de siguranță solidă oferită de instructori), situații din care cu toții găsesc fantastic de multe lucruri de învățat și de descoperit.

Acum, urmărind cu îngrijorare războiul din Ucraina, mă tot gândesc la oportunitățile de învățare pe care ni le oferă acesta. Mai ales copiilor și adolescenților.

Sigur, aparent tragedia unui război este incompatibilă cu ceva despre care ar trebui să vorbim cu copiii noștri. Este un subiect ce generează frică, nesiguranță, anxietate, o grămadă de emoții negative. Dar, de fapt, nu este ca și când am putea să-i ferim la nesfârșit de un subiect care este pe buzele tuturor. Deci, ce ar fi de învățat de aici?

Astăzi, în timp ce scriu acest articol, forțele rusești par că se retrag din anumite zone atacate anterior, iar armata ucraineană pare că a oferit o rezistență mult mai puternică decât se așteptau rușii. Oare de ce? Oare la noi, românii, forțele armate (recrutate sau profesioniste) ar fi rezistat la fel? Oare ne-am dori să o facă următoarele generații? Personal, nu știu să răspund cu siguranță la niciuna din întrebările de mai sus, dar știu că mi-aș dori ca noile generații să aibă puterea și determinarea să reziste precum ucrainenii dacă ar considera necesar să o facă. Mi-aș dori să aibă măcar această opțiune.

Și atunci, oare care sunt abilitățile care le-au permis forțelor ucrainene să reziste până astăzi mai mult decât se așteptau alții?

Încercând să ignor jocurile politice și propaganda (care există în ambele tabere), am de gând să analizez doar abilitățile individuale care i-ar permite unui adolescent și viitor adult să poată rezista așa unui invadator care vine să-i atace casa:

În primul rând, cred că ar trebui să poată (și să-și dorească) să facă parte dintr-un grup de semeni cu care împărtășește aceleași valori, aceleași idealuri, oameni care își doresc același lucru. Toți avem păreri și convingeri individuale dar vocile și acțiunile noastre se pierd în mulțime. Avem forță atunci când putem colabora, atunci când ne găsim locul într-un grup, într-o echipă. Asta numim astăzi leadership. Singurătatea poate fi comodă și (uneori) mai sigură. Dar, într-o situație de criză, statistica arată că doar în grup avem cele mai mari șanse de a depăși greutățile.

La fel de important este să ne definim idealurile și valorile. Știu, pentru mulți asta sună prea pretențios, iar mulți dintre cei mai în vârstă vor spune că pentru generațiile de adolescenți valorile se referă la calitatea cafelei de la Starbucks, iar idealul suprem este să aibă wi-fi gratis peste tot. Nu cred, însă, că este chiar așa. Mulți tineri apără cu înverșunare principii despre identitatea de gen, reciclare, alimentație sănătoasă,  educație (și acestea sunt doar câteva exemple), deci și cei mai tineri caută și formulează idealuri în care să creadă și pentru care militează. Cred, însă, că nu ar strica să fie ajutați să le definească pe cele cu adevărat importante pentru ei.

Gândirea critică și flexibilă cred ca este esențial de format și antrenat. Forțele ucrainene au rezistat până acum pentru că s-au regrupat rapid, au gândit creativ, au aplicat strategii fluide, flexibile și s-au folosit la maxim de faptul că luptau pe teritoriul familiar. La fel au făcut spartanii la Termopile, la fel a făcut și Viet Cong, la fel am făcut noi la Posada și nu numai. Abilitatea de a analiza și de a te adapta repede la o situație neprevăzută de criză este foarte importantă. La fel este și abilitatea de a gândi limpede sub stres, frică și presiune.

Curajul și determinarea sunt și ele importante, dar aici sunt foarte multe de spus. Personal aș fi bucuros să văd că noile generații au abilitatea de a-și abandona căldura vieții cotidiene pentru a se lăsa scoși din sfera lor de confort și a putea realiza ceva ce-și doresc sau ceva în care cred. Îi admir atunci când sar să-și ajute prietenii, când militează pentru o idee, când își urmăresc cu tenacitate calea pe care și-au ales-o. Dar a porni la drum, a face primul pas, necesită un efort semnificativ.

În final, pentru fiecare dintre cei tineri cred că ar fi esențială definirea propriei etici și a principiilor morale în care cred sau care sunt importante pentru ei. Nimeni nu ne învață etica. Cei mai mulți dintre noi o învățăm intuitiv și informal, de la grupul nostru de prieteni și de la familie. Dar puțini se opresc și se apucă să o analizeze sau să și-o definească. Apoi, din analiza propriei viziuni asupra eticii, vor rezulta și alte valori cum ar fi loialitatea, dreptatea sau altruismul.

Făcând această analiză am realizat că, într-un fel, asta încercăm și noi să facem prin programele noastre, deși niciodată nu ne-am propus să transformăm participanții în luptători, revoluționari sau dizidenți. Ne-am propus, în schimb, să le dăm opțiunea de a fi stabili și de a putea depăși o criză pe picioare. Poate chiar a-i rezista, sau măcar a se putea adapta rapid astfel încât să-i facă față. Asta facem în taberele de Bootcamp – vorbim despre echipă, grup și ”esprit de corps”. La Supraviețuire dezvoltăm gândirea critică, abilitatea de adaptare și mentalitatea flexibilă. La Movie Debate dezbatem filme și ne definim valorile, la Cățărare discutăm despre curaj și gestiunea fricii, iar în taberele de Schi din Austria în mod tradițional punem accent pe înțelegerea conceptelor de etică.

Nu știu cât am reușit să ajutăm, dar privind copiii și adolescenții care au participat la programele noastre, sunt destul de sigur să spun că tare mult m-ar liniști să-i am alături într-o situație de criză. Sper să nu testez asta niciodată.