”A fost ușor, Andrei!”

Am în față două zeci și una de perechi de ochi ce se uită la mine mândri și ușor sfidători peste un foc de tabără ce trosnește molcom la baza unor stânci împunătoare din zidul Pietrei Craiului. Tocmai au terminat un ”Wide-game”, o aplicație de supraviețuire din tabăra noastră de supraviețuire de nivel trei. Cel mai greu nivel. 

”Pe bune?! Și anul ăsta vi s-a părut ușor?”

”Da, a fost destul de simplu!”

Au stat 40 de ore, două nopți, afară din corturi, fără mâncare. Și-au făcut adăposturi de urgență și i-am pus să se relocheze. Mai târziu le-am tăiat adăposturile în timpul nopții iar ei și le-au refăcut în cinsprezece minute. Nu au avut voie să facă foc deschis, au făcut torțe suedeze (doar cu lemne, noroi și puțină sârmă) și le-au aprins doar cu amnarul și licheni din pădure pe care a trebuit să-i culeagă și să-i usuce. Au făcut tărgi, au transportat și au pansat corect un ”rănit” cu o fractura deschisă la tibie. Au filtrat și purificat apă doar cu un PET și o gamelă. Și-au făcut singuri arcuri și au tras la țintă, au trecut printr-un traseu de orientare de noapte, au gătit mâncare din pădure (cu măcriș, fragi, urzici și muguri de brad). I-am forțat ca fiecare echipă să aibă un lider slab și nepregătit tehnic dar cu multă putere asupra membrilor echipei. Le-am pus la încercare atât cunoștințele de supraviețuire cât și moralul pe care m-am străduit să-l distrug. Nu am reușit.

S-au organizat singuri. S-au certat, s-au împăcat, s-au certat din nou, au făcut lucrurile să meargă, cei mai mulți au fost foarte atenți la dinamica din echipa lor și au obținut rezultate. Sunt doar copii. Cel mai mic participant are 10 ani iar cel mai mare are 16.

Cum de li s-a părut ușor? Nu a fost! Chiar nu a fost. Mă aștept la genul acesta de competență de la instructori, nu de la participanți.

Cred că participanții noștri au crescut. Și nu mă refer la vârstă. Cred că au acumulat cunoștințe despre munte, competențe de supraviețuire și abilități de leadership și acum li se pare simplu. Dar nu a stat nimeni cu biciul pe ei. Nu le-a dat nimeni note proaste, nu li s-a scăzut nota la purtare, nu i-a forțat nimeni să facă ceva ce nu voiau, nimeni nu i-a bătut și nu a urlat la ei. Doar s-au jucat. Dar numai atât?

Poate este o combinație. Poate contextul a ajutat. Poate programul a ajutat. Poate metoda de predare a fost bună. Poate. Dar ei ce au adus de acasă de au putut să ajungă aici? Care este esența din ei care le-a permis la vârsta asta să se expună la acest gen de program și să învețe atât de repede?

Eu cred că sunt doar copii. Iar asta a fost suficient. Cred că, fiind copii, au mintea deschisă și puține repere fixe despre sfera lor de confort. Altfel spus, cred că le este mai ușor să iasă din sfera de confort. Niciunul dintre participanți nu cred că știe cât costă o călătorie cu autobuzul. Toți sunt copii din familii care se străduiesc să le ofere ce e mai bun și să le facă viața mai ușoară. Sunt toți la școli și licee bune, cu părinți grijulii și ai zice că pot deveni extrem de ușor beizadele de bani gata. Dar nu. La vârsta asta le-a fost ușor să iasă din sfera lor de confort citadin, să se murdărească, să doarmă afară cu păianjenii trecând peste sacii lor de dormit, să se mobilizeze și să fie atenți la dinamica echipei lor pentru a putea face reglaje fine și să obțină rezultate. Iar asta doar pentru că au reușit să se arunce cu brațele deschise în program, să accepte schimbarea de paradigmă și să se concentreze pe ce este mai important în acel moment.

Mi se pare foarte intersant că nouă, adulților responsabili, ne este din ce în ce mai greu să facem asta și trebuie să depășim obstacole din ce în ce mai înalte, pe care numai mintea noastră ni le pune în față. Copiii au trecut ușor peste lipsa confortului de acasă, peste udătură, peste murdărie, peste orgoliu, peste demoralizare, peste frica de necunoscut. Oare astea nu sunt doar produse ale minții noastre de adult pe care vârsta ne face să le vedem din ce în ce mai înalte și mai greu de escaladat?  

Acum mi-e teamă că va trebui să compensez cumva aroganța care s-ar putea să apară în ei după ce și-au primit confirmarea rezultatelor bune în acest program greu. Pare că provocările noastre nu încetează să apară și sunt din ce în ce mai înalte și greu de trecut. Sau poate este doar mintea mea de adult care le vede așa…