”La vârsta mea, nu mai ai tu ce să mă înveți!”
În fața mea stă contestatar, bățos și arogant, un bărbat de vreo 50 de ani care, după ce mi-a aruncat replica se uită zeflemitor să vadă dacă m-a destabilizat. Țin un scurt atelier de orientare și tehnici de supraviețuire pentru adulți, ca parte dintr-un program pe care îl desfășuram cu un partener și prieten. Povestesc despre adăpostul de urgență și folia de supraviețuire dar, aparent, acest bărbat din grupul ce asistă simte nevoia să mă încerce.
Zâmbesc, îi spun ”Tot ce este posibil…” și îmi continui explicația neperturbat.
Văd că insistă. Nu știu ce are, dar nu-mi doresc să-l las ”să-mi ia grupul”.
”Pe vremea mea, ne puneam foile militare de cort în cap și ne rezolvam foarte bine problema așa”
Zâmbesc cu toată gura și spun relaxat și curios:
”Nu exista plastic pe atunci?”
Dă să răspundă, se prinde că l-am luat peste picior, dar atenția îi este imediat distrasă de râsetele și chicotelile grupului. A pierdut. Am ținut grupul, am câștigat, dar pe el l-am pierdut. Mi-e clar că, deși s-a potolit, de aici în colo nu va mai fi atent.
Continui explicațiile despre avantajele greutății mici ale unei folii de urgență (supraviețuire), a laminării metalice și a modului de folosire, închei atelierul și plec acasă.
Mi-aș fi dorit să-i schimb percepția, să-l ajut să se deschidă și să-l fac receptiv la informația pe care o transmiteam. Situația nu-mi este sub nicio formă nouă sau nemaiîntâlnită, dar, de fiecare dată, ajung să-mi doresc să am o metodă să ajung și la cel mai opac, contestatar și aricit interlocutor. Știu, sunt călare pe Rocinante și șarjez spre o moară de vânt.
Dar, de fapt, de ce se întâmplă asta? Și, mai ales, de ce asta nu se întâmplă aproape niciodată la copii?
Nu predau directiv (nici la copii, nici la adulți), nu există măsuri punitive sau coercitive în metoda de predare și nu fac aproape niciodată apel la vârstă sau autoritate. Deci, teoretic, nu ar trebui să ciufulesc orgoliile adulților. Și totuși? De ce copiii învață mai repede și sunt atât de mult mai deschiși decât adulții?
O teorie pe care mi-am format-o de curând este că puterea, experiența și competența de multe ori ne opacizează și ne fac să învățăm mai greu. Cred că funcționează așa: Ești slab sau vulnerabil și devii puternic, sau ești novice, ținta miștourilor veteranilor și devii experimentat, sau ești prost și devii deștept. Acum este momentul să te bucuri de obstacolul depășit. Și o facem. Ne bucurăm că am devenit capabili, ne place că acum putem întoarce miștourile și să criticăm cu superioritate începătorii, ne lăfăim în gloria puterii nou obținute (de orice natură ar fi ea) și căutăm de multe ori metode de a o arăta, de a o confirma și de a plăti polițele acumulate în perioada în care eram slabi și neștiutori. Chiar dacă le plătim către alte persoane. Nu contează, le plătim către lumea și universul care ne-a rănit mândria.
Dar asta vine de cele mai multe ori cu un preț. De multe ori ajungem să ne preocupăm (instinctiv) mai mult de polițele personale decât să ne îndreptăm atenția către ceea ce este de învățat din contextul în care suntem. Și atunci ne opacizăm și, uneori, devenim chiar suficienți. Iar informația nu mai ajunge la noi. Asta, cred, este o mare barieră în învățare. Iar omul care nu mai învață, în opinia mea, nu mai are decât să aștepte să moară. Ca un copac bătrân, uscat și rigid care numără furtunile, așteptând să fie doborât.
Anul acesta, pentru prima dată, ne-am luat inima în dinți și am decis să organizăm o tabără de supraviețuire pentru adulți. Am făcut un program tehnic, dar mult mai ușor decât cele pentru copii și adolescenți. Dar am mari emoții. Cel mai probabil, grupul va fi cald, matur și orientat către învățare și acumularea de experiențe, dar, cum spuneam mai sus, cu adulții nu știi niciodată. Oricum, vor fi grămezi de lucruri de învățat (atât ca tehnici de supraviețuire cât și despre dinamica de grup sau leadership), dar sunt tare curios dacă adulții vor avea maturitatea, deschiderea, sinceritatea și puterea de analiză a copiilor. Sper.
Cu siguranță, bărbatul cu foaia militară de cort nu va dori să vină pentru că probabil nu va reuși să treacă peste bariera confortabilă a dorinței de poziționare superioară bazată pe vârstă și experiență. Probabil că nu va vedea niciun beneficiu și, astfel, nici nu va învăța nimic. Nu pot spune că mă deranjează asta, dar este păcat. Pentru el. Spuneam aici (destul de apăsat și puțin acru) că am convingerea că putem găsi ceva de învățat din interacțiunea cu ORICINE, oricât de prost ar fi acela.
Interesant este că trebuie să facem din ce în ce mai mult efort pentru a depăși această barieră în învățare pe măsură ce devenim mai mari, mai puternici și mai deștepți. Parcă ar trebui să fie invers, nu?
