Zilele trecute, feed-ul de facebook mi-a fost inundat de zeci de articole despre cum pleacă în afară, la alte salarii, alte condiții și alți politicieni, intelectualii, cei cu facultăți, cei profesioniști, cei capabili și cei serioși. Deși sper că mă înscriu în categoriile de mai sus, eu nu-mi doresc să plec.

Am avut această ocazie de mai multe ori. În 2003 puteam să emigrez în Canada. Aveam unde să mă duc și actele erau în regulă. În 2008 puteam să plec să construiesc un cartier de locuințe în țările arabe. Mai târziu, aș fi putut să plec să fiu project manager la construcția unui mare hotel undeva prin Oman. În 2009 aș fi putut să rămân în Nepal, să cutreier munți și dealuri pe acolo, având unde să stau mulți ani, pe extrem de puțini bani. Practic, oricând aș fi vrut, ar fi trebuit doar să zic ”Hai!”. Totuși, am stat și-mi doresc să mai stau.

Acum mai bine de zece ani, aveam o discuție cu ai mei și primeam întrebarea ”Dacă ești așa de critic la adresa românilor și a României, de ce nu pleci, sau de ce nu intri în politică pentru a schimba ceva?” Întrebarea era legitimă, dar limitativă și sofistică pentru că propunea doar două variante de răspuns. Îmi amintesc că am dat atunci o replică spunând că ”Dacă aleg să stau în țară și să lucrez (să proiectez, la acel moment – n.a.) aici, înseamnă că tot fac ceva și tot îmi aduc o cât de mică contribuție la a îmbunătăți situația.”

Am evitat sofismul, dar mi-a rămas amintirea întrebării. Și m-a ros mult timp. Câțiva ani mai târziu, decideam să las în urmă proiectarea de arhitectură și deschideam un proiect educațional – un ONG care maschează lecții despre educație (etică, moralitate, colaborare, empatie, dinamică de grup etc.) în activități de aventură și sport. Dezvoltare personală ascunsă în spatele turismului de aventură. Cam la fel cum maschezi gustul medicamentului scârbos de înghițit în spatele unui sirop dulce cu gust de portocale. Este perfect pentru copii și a prins mai bine decât mă așteptam.

M-am gândit atunci că, dacă mă deranjează mirosul ce vine de la cotețul porcilor și îmi intră insidios în sufragerie, poate soluția cea mai bună (și mai ales bună pe termen lung) nu ar fi să intru printre porci în încercarea disperată de a curăța cotețul. Mai devreme sau mai târziu, un porc se va căca pe piciorul sau în capul meu și mă va împinge în rahat. Iar atunci voi ajunge repede să arăt ca porcii și să mă împing cu ei. Cred că soluția mai bună ar fi să construiesc un grajd sau un coteț mai departe de casă și să mă asigur că am un porcar pe care să îl învăț cum să ingrijească și să curețe după porci. Deci tot la educație ajung. Așa că m-am apucat (metaforic) să îl învăț pe copilul porcarului despre cum se administrează o fermă. Ca să mă ajute când va fi mare să construiesc grajdul și să facem un sistem să nu mai pută.

Sigur, lăsând metafora în spate, demersul meu de a încerca să aduc o schimbare și o îmbunătățire  preocupându-mă de educația și dezvoltarea copiilor și adolescenților are multe dezavantaje, iar primul dintre acestea ar fi că rezultatele se vor simți foarte târziu în media societății. Poate proiectul va crește. Poate de la 250 de copii pe an, vom ajunge la 2500 de copii pe an, dar, intr-adevar, efectele probabil nu vor fi vizibile in cursul vietii mele. Da, poate este ”o picătură într-un ocean” sau proverbiala floare cu care nu se face primăvară. Dar măcar este o floare în geamul meu, în grădina mea, în țara mea, o floare pe care o aștept să polenizeze, să facă alte flori și să aducă primăvara.

În altă ordine de idei, pentru a nu fi greșit înțeles, trebuie spus că nu-i condamn sau desconsider în niciun fel pe cei ce aleg să plece. Cred că fiecare este răspunzător pentru a-și urmări propria idee despre fericire și propria menire. Pentru unii asta inseamnă să stea pe o plaja exotică, pentru alții să trăiască într-un oraș curat, ordonat și sigur având un cont cu multe cifre, iar alții găsesc fericire în a pleca cu Medici fără Frontiere în Africa, în a salva planeta cu Greenpeace, în a lupta în armată pentru propria țară, sau a salva conaționali din clădiri în flăcări. Fiecare are altă noțiune despre ce îl face fericit și îi aduce o împlinire. Eu sunt undeva la mijloc, visând și la plaja exotică.

Sunt fericit acum să simt mirosul de porci și, cu cât pute mai tare, parcă mai abitir îmi propun să îl învăț pe băiatul porcarului despre cum se administrează o fermă. Văzându-l cum învață, cât de bucuros este de ce află și cât de entuziast este, eu mă simt fericit.

Asta probabil până când îmi vor intra porcii în casă și îmi va fi frică să nu îmi mănânce copilul. Atunci, probabil, nemaiavând o alternativă, mă voi muta. Dar până atunci, sunt bucuros să învăț eu și să îi învăț și pe alții, în sufrageria în care miroase iarăși a rahat de porc, privind la floarea din geam care sper că va aduce primăvara.

Sau poate porcul va mânca floarea…

 

Foto – sursa