Doi copii au murit într-o tragedie regretabilă și toată lumea a început să își dea cu părerea.
Probabil este nevoia națională a gloatei pentru pâine și circ, iar avalanșa unui sfârșit atipic de aprilie a dat subiecte de comentat celor amatori de sânge vărsat în arenă: ”Cine a fost de vină?”, ”Pe cine tragem la răspundere?”, ”Au făcut prost! Trebuia să fi făcut altfel!”, ”Trebuia să fi fost echipați altfel”, ”Gladiatorul trebuia să fi mușcat leul de gât, nu să se lase sfâșiat atât de ușor!” și, cea mai tare, ”Trebuia ca părinții să-și fi crescut copiii altfel!”. Parcă uităm de tragedie și ne concentrăm mai tare pe a găsi și a arăta vinovați.
Părera mea este că majoritatea comentatorilor postaci, a mamelor isterico-blogosferice și a știriștilor de senzație este extrem de ipocrită. Bănuiam deja asta, dar parcă s-a trecut aici o limită.
Am calificările necesare pentru a avea o părere despre accident și despre cele întâmplate pe munte, dar mă voi abține. Voi face asta dintr-un motiv foarte simplu: nu am fost acolo. În schimb, am o părere despre cei ce habar nu au care este diferența dintre un piton și un pinion, sau nu au văzut în viața lor un piolet și cred că este târnăcop, dar scriu articole în presă și pe bloguri pe acest subiect: Dragilor, sunteți ipocriți. Și proști.
Era un proverb care arăta că logoreea este invers proporțională cu inteligența. La fel și apetența noastră pentru opinii în domenii despre care cunoaștem prea puțin, cred că arată ceva.
Înțeleg nevoia unora pentru senzațional, pentru emoție, sânge și lacrimi, pentru a găsi un țap ispășitor pe care să îl condamni și să îl urăști din toată inima, ba chiar să îl faci vinovat pentru tot răul din lume. Dar, de la această nevoie, până la a acuza părinții loviți de tragedie, până la ”copil-trofeu” și alte aberații, este cale lungă.
Și acum, să îmi explic opinia. Conform DEX, ipocrit însemnă asta:
IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.
Deci, nu vă place că Ovidiu le-a încurajat, împins, antrenat pe Coco și pe Geta să facă performanță în alpinism, să cațere munți înalți și periculoși. Spuneți că a fost iresponsabil, că s-a lăsat mânat de orgoliu și le-a transformat pe fete în ”copii-trofeu”, că le-a furat copilăria.
Dar de Nadia Comăneci vă place? De Hagi? De Szabo? De Halep? De orice gimnast sau sportiv român care aduce acasă medalii olimpice vă place? Sigur că vă place! Măcar pentru scurtă perioadă, cât are rezultate. Vă mândriți cu ei. Dar vă inflamați când vă gândiți la ce copilărie au avut sau ce sacrificii au făcut? Nu, nu vă gândiți, că doare. Vă place când turcu, aflând că sunteți din România, vă spune zâmbind: ”Haaaaaagi!”. Vă simțiți flatați că știe ceva despre ”valorile țării”, că aceste valori au ajuns atât de departe. De parcă asta vă face mai buni. Dar nu vă închipuți ce este în spatele acestor valori.
De cele mai multe ori, în spatele lor sunt niște oameni ca Ovidiu. Performanța, astăzi, vine cu astfel de sacrificii. Unul din primele lucruri pe care ni l-au spus la Școala de Antrenori a fost că avem o responsabilitate foarte mare dacă vrem să facem performanță cu sportivii noștri. Asta pentru că ei vin la noi copii și își sacrifică toată copilăria și uneori viața pe altarul disciplinei pe care și-o aleg. Și da, este o alegere pe care o fac ei, părinții lor și toți cei ce îi susțin. Este o alegere grea, pe care uneori o iau alții pentru ei, dar ”așa-i în sport”. Asta înseamnă astăzi performanță.
Tot la Școala de Antrenori am avut doi colegi frați care făcuseră canotaj de performanță. Ei povesteau că în fiecare zi erau nevoiți să înghită câte un pahar de pastile, iar înainte de competiție câte două pahare fiecare. Nimic ilegal, toate permise, suplimente și alte bălării care la acel moment nu se regăseau pe lista substanțelor interzise. Păi asta este copilărie? Unde este parentingul modern? Unde sunt antivaxerii isterici?
Astfel, dacă ne plac rezultatele sportive, ar trebui să acceptăm și drumul care conduce la ele, precum și riscurile aferente. Altfel, suntem doar ipocriți. Dacă mai și trâmbițăm sus și tare cât de ipocriți suntem, atunci suntem chiar fuduli. Și mai era un alt proverb cu prostul fudul. Când vrei să faci performanță în orice domeniu, performanța vine cu sacrificii, cu costuri și cu riscuri. Mai ales în domeniul sportiv.
Mai cred și că a greși este omenește, oricât ne-am dori noi să nu o facem, dar cred că, înainte să judecăm pe cineva, ar trebui să fim siguri că am fost și noi în locul lui sau măcar într-o situație similară. Cred că prea puțini pot spune asta despre Ovidiu și despre fetele lui. Altfel, cred că ar trebui să trăim fiecare cu greșelile noastre și mai puțin atenți la greșelile altora.
Geta, Erik, drum bun!
.
.
OBS: Vor fi publicate doar comentariile argumentate și cu un limbaj decent.