”De ce băteați calul?”
”Păi am fost la târg cu frate-miu și am vândut și nu mi-a dat toți banii și a plecat”
În acest sfârșit de săptămână am fost cu bicicletele, în tabără, la o fermă de cai și am avut ocazia să mai învăț ceva foarte tare.
Am fost la o ”fermă – școală”, pe lângă Sibiu, unde Liviu – un tip foarte drăguț și glumeț – a pornit un proiect pe gustul meu: un proiect cu suflet și identitate. Liviu și soția lui au renunțat la viața de antreprenor sau corporatist în perpetuă fugă după bani și jucării de oameni mari (mașini, case, fițe concedii, telefoane și altele asemenea) și au decis să-și trăiască viața. Și-au lăsat afacerile în mâinile altora și și-au luat o fermă unde au început să salveze cai maltratați.
La ei am stat și acolo am organizat tabăra noastră de biciclete din acest an. Liviu are o grămadă de biciclete la fermă, dar pasiunea lui sunt caii.
Și ne povestea Liviu cum a salvat el primul cal. Se făcea că tocmai cumpărase ferma și era în mașină cu fetele lui când au trecut pe lângă doi localnici care băteau sălbatic o iapă. Ce este și mai trist este că, așa cum gazda noastră ne-a explicat, calul nu știe să scoată niciun sunet pentru durere. Englezul spune că ”they know no sound for pain”. Practic, stau și încasează fară să comenteze.
Liviu a coborât din mașină și i-a întrebat pe cei doi de ce bat calul. S-a iscat o discuție destul de haotică și, până la urmă, Liviu s-a oferit să cumpere calul. Totuși, după ce a luat căpăstrul în mână, când situația deja se dezamorsase și nervii se potoliseră, a mai pus o dată întrebarea:
”De ce băteați calul?”
”Păi am fost la târg cu frate-miu și am vândut și nu mi-a dat toți banii și a plecat”
”Bine, dar nu asta am întrebat. De ce băteați calul?”
”Nu auzi? Am fost la târg cu frati-miu și nu mi-a dat banii.”
”Da, dar ce aveați cu calul?”
La care localnicul, încruntat și nedumerit, răspunde
”Păi ce ai fi vrut? Să îl bat pe frati-miu?”
M-am amuzat. Apoi, am încercat să găsesc morala acestei povești. Este foarte simplu să râzi și să îl etichetezi superficial pe protagonist ca ”doar un prost” și astfel să nu găsești nimic de învățat de aici. Totuși, cred că este important de înțeles care este mecanismul din spatele acestei judecăți oricât de strâmbă ar fi.
Cred că la fel judecăm cei mai mulți dintre noi. Suntem nervoși, supărați, furioși, frustrați și ne răzbunăm pe cei pe care îi găsim în jurul nostru. Ba mai mult, dacă am primit o insultă sau suportăm o aparentă nedreptate din partea cuiva, ne grăbim să o dăm mai departe. De parcă, în trafic, am avea portbagajul plin de proverbiala carne pe care ne grăbim să o pasăm cu dobândă celui care ne-a greșit nouă, ca nu cumva să se împută la noi în portbagaj.
Eu, de obicei, sparg câte ceva. Am rupt o masă, o ușă, câteva geamuri, un monitor, un mobil și două imprimante (cu sabia de lemn). Știu că sunt un animal. Când mă calmez, știu că masa, geamul sau monitorul nu au avut nicio vină. Imprimantele și-au meritat-o. Dar restul nu. Și apoi mai trebuie să fac și curat, sau să repar ce am stricat.
Sunt sigur că este mai simplu să verși sacul de lături în capul unei terțe persoane ca să nu fii forțat să suporți tu consecințele. Speri că îl va înghiți fără să scoată vreun sunet, iar tu nu va trebui să faci curat, dar cred că asta demonstrează doar lașitate și nivelul de inteligență emoțională a unei adolescente debusolate în care tropăie hormonii.
De curând, Dragoș Bucur, alături de o echipă care pare tare drăguță, a lansat filmul independent ”Două Lozuri”. Și acest proiect pare unul de suflet, cu identitate, energie și chef. Ulterior, un tip supărat pe un actor secundar din distribuție și-a mobilizat toți prietenii să scadă artificial ratingul filmului, lovind astfel în toată echipa, căutând să bată calul pentru problema pe care a avut-o el în târg.
Cu altă ocazie, o cunoștință îmi povestea mândră cum, pentru că un vecin i-a zgâriat mașina, a ieșit la două noaptea și a zgâriat toate mașinile din parcare.
Era un banc cu diavolul care se lăuda că nu trebuie să pună paznici la cazanul cu rahat în care fierb românii pentru că, oricând încearcă vreunul să iasă, ceilalți îl trag înapoi. Cred că, până când nu vom găsi o metodă să punem jos sacii cu lături, va trebui să fierbem toți în cazanul cu rahat și să ne batem mai departe caii.
Foto credit: https://my.actionagainsthunger.org/fundraise?fcid=314339
