Acum destul de mulți ani, prin 2005, pe început de spectaculos boom imobiliar, era o modă în proiectare: Te duceai la un arhitect serios și conștiincios, îl păcăleai să îți facă o ilustrare de temă plătită sau nu (adică să îți dea o idee de plan și fațade), iar apoi te duceai cu planșele frumoase la un alt arhitect (mai înfometat sau mai curvă profesională) și îl puneai să îți facă planșele pentru autorizație. Apoi, Dumnezeu cu mila.

Bineînțeles că nu ieșea ce trebuia. Arhitectul conștiincios făcea mare parte din munca de creație pe doi bani, sperând însă să ia apoi proiectul care ar fi trebuit să includă detalii, planșe tehnice, consultanță în execuție, multă muncă dar plătită corespunzător, arhitectul înfometat își punea rapid ștampila pe trei hârtii care doar umpleau un dosar pentru autorizație dar nu se putea construi pe baza lui, clădirea se făcea după cum visa constructorul sau meșterii și ideea inițială se ducea în decedații mamei ei.

Nu știu exact cât s-au mai schimbat lucrurile până astăzi, dar am întâlit destui (a se citi prea mulți) oameni cu mentalitatea clienților de mai sus, din diverse domenii. Astfel, cred că este bine pentru oricine să știe cum este cu munca de creație și cum se poate proteja.

În primul rând, există legea dreptului de autor (8/1996 cu multe completări și amendări ulterioare) și acolo spune că dacă dau de două ori cu pixul pe hârtie, nu poți să îmi copiezi mâzgăleala decât cu acordul meu, sau dacă mă plătești. La fel se întâmplă și cu orice alte activități de creație cum ar fi scris, vorbit, cântat, scris, fotografiat, filmat, editarea unui film etc.

Apoi, dacă este vorba de un proiect de arhitectură, pentru a evita orice discuție de genul ”Eu am fost primul”, ”Ba eu am fost primul!”, proiectul se poate înregistra la Ordinul Arhitecților cu ”data certă”. Adică, după acel moment, OAR certifică cine a fost primul. Mai mult, proiectele de arhitectură pot fi aplicate de către client doar o singură dată și doar pe terenul pentru care au fost create. De ce? Pentru că, atunci când un arhitect (conștiincios) desenează o contrucție, ține seama și de vecinătăți, însorire, reglementări locale, direcția vântului, priveliște și altele care se schimbă odată cu terenul. Deci da, ai plătit proiectul. Nu, nu poți să faci orice vrei tu cu el.

Iar dacă este vorba de elemente de design și identitate vizuală cum ar fi sigle, forme, sloganuri, marci, denumiri etc, acestea se pot înregistra cu succes la OSIM.

De aici, cu aceste măsuri de protecție, dreptatea finală ar trebui să o dea instanța încadrând speța la ”furt intelectual” (care, în sine, îmi pare a fi un oximoron).

10308324_639573232790846_3960795894435731486_nMi s-a întâmplat de mai multe ori să trebuiască să îmi protejez munca în aceste moduri de cei ce s-ar fi bucurat să se folosească de ea fără acordul meu. De cele mai multe ori mi-a ieșit, alte ori nu am reușit sau mi s-a părut mult prea complicat, mi-a fost lehamite și am renunțat. În aceste situații m-am consolat cu gândul că imitația este cel mai mare compliment pe care ți-l poate face cineva. Și chiar cred asta. Pentru că, dacă ideea ta nu ar fi bună, nu ar fi apreciată de cel care o fură și nu ar mai fi tentat să și-o asume. Astfel, nu îmi rămâne decât să mă bucur și să apreciez complimentul. Eu pot să am și alte idei. De unde a venit una, poate să vină, fără probleme și alta. Este mult mai nasol când nu ești în stare să ai idei și ajungi să îi ”complimentezi” pe alții.

Pe de altă parte, poate și George Bernard Shaw are dreptate când spune că “Imitation is not just the sincerest form of flattery – it’s the sincerest form of learning.” Până la urmă, cu asta am spus că mă ocup mai nou, nu? Deci tot e bine…