Mesajul Bucureștiului: Miticilor, sunteți idioți!

Cred că orice lucru ce implică un proces de creație, cu istorie și o evoluție relativ organică ascunde un mesaj și o poveste. Indiferent dacă vorbim despre  un tablou, o sculptură, un film, o reclamă sau chiar o poză, toate au un mesaj. Sau ar trebui să aibă. Iar mesajul este despre ce a vrut creatorul să transmită sau chiar despre creatorul însuși.

La fel, cred că o casă în care și-au dus viața niște oameni, indiferent dacă ei vor sau nu, spune povestea vieții lor și  a modului în care aleg să abordeze lucrurile. Cred că o amenajare vorbește mai întâi despre autor (arhitect sau designer) și apoi ajunge să vorbească despre cei ce o utilizează zi de zi.

 Asta se întâmplă și în alte domenii, nu doar în arhitectură. Rodin vorbea prin sculpturile lui despre frumusețea, grația și idealul corpului uman. Michelangelo vorbește prin pictura din Capela Sixtină despre imbinarea dintre credință și cunoaștere, despre știință și religie ca fiind două fețe ale aceleiași monede, Superman vorbește despre eroism, dreptate și idealuri, Rambo vorbește despre determinare și puterea voinței, iar Tarkovski vorbea prin filmele lui despre… orice și despre totul. Chiar și selfie-ul în oglindă a unei pițipoance transmite un mesaj despre cât de bine arată, dar totodată mai transmite și un alt mesaj, mai subtil, despre superficialitatea posesoarei.

Am impresia că suntem prea adânciți în viața noastră de zi cu zi ca să mai înțelegem mesajul pe care ni-l transmite Bucureștiul ca rezultat al deciziilor și atitudinii oamenilor ce locuiesc în el. Ca și cum am încerca să înțelegem un tablou impresionist privind de aproape trei tușe de pensulă dintr-un colț.
Cred că dacă ne vom depărta câțiva pași, vom reuși să privim câteva secunde tabloul și vom înțelege repede ce spune Bucureștiul despre noi: MITICILOR, SUNTEȚI IDIOȚI.  Dar se pare că acest lucru nu s-a schimbat prea mult de pe vremea lui Caragiale.

Și mai cred că putem merge de la mic la mare:

Faptul că (acum câțiva ani) în răspuns la campania unui producător de supe la plic, toate geamurile erau tapetate cu abțibilduri galbene puse de cei ce sperau să fie vizitați de ”echipele ce umblă prin București să îi premieze pe cei ce și-au lipit (gratuit) reclama în geam” arată ca suntem oportuniști și creduli.

Faptul că pe vreme bună apar pescari care își aruncă undițele în Dâmbovița, pe Splai, arată că suntem totuși optimiști (dar și creduli).

Faptul că avem atât de multe biserici ortodoxe, împrăștiate în tot orașul, arată că Biserica a avut o mare influență și un rol important în viața locuitorilor orașului.

Faptul că bisericile sunt predominant goale și vizitate mai mult de babe arată că această influență a cam dispărut și că a avut un vârf în perioada în care s-a decis construcția acelor biserici, dar acum este în scădere.

Faptul că avem pubele noi (și mâzgălite) de colectare selectivă a  gunoaielor, dar gunoierii le iau și le varsă în aceeași mașină arată că suntem indolenți și nu ne putem asuma un sistem.

Balcoanele închise cu două rânduri de geamuri, făcute din cornier, sticlă de trei feluri, tablă, multă sârmă și scuipat arată că ne plac încropelile și rezolvările rapide și superficiale.

Faptul că numărul de mașini a crescut puternic și fiecare are cel puțin câte una arată că suntem leneși și nu facem sport.

Faptul că multe sunt înmatriculate în Bulgaria arată că suntem șmecheri și ”ne descurcăm”. Dar mai arată și că avem o capacitate mare să îndurăm.

Faptul că ne chinuim cu locurile de parcare pentru aceste mașini dar, în schimb, înlocuim bordurile și reamenajăm trotuarele (pe bulevardul Unirii) arată că suntem foarte oportuniști, iar acest atribut nu le lipsește nici celor din adminstrația orașului.

Faptul că traficul este agresiv arată că nu suntem empatici.

Faptul că există locuri de grătare în parc arată că suntem hedoniști și ne abandonăm greu vechile obiceiuri.

Faptul că majoritatea reclamelor de pe clădiri promovează produse relativ scumpe raportat la câștigul mediu al locuitorilor orașului arată că suntem superficiali și cheltuim foarte mult pentru imagine.

Faptul că tot orașul este plin de bănci (instuții financiare) arată ca ne place să ne întindem mai mult decât ne este plapuma și nu suntem cumpătați.

Faptul că sunt atât de puține bănci (pentru stat cu fundul pe ele) arată că nu avem timp, suntem grăbiți și stresați și nu ne bucurăm de lucrurile mici și de soare.

Faptul că orașul este plin de farmacii arată că suntem bolnăvicioși și ne este frică de boală.

Faptul că spitalele sunt vechi, puține și aglomerate arată că ne este frică să ne înfruntăm problemele și bolile preferând să ne ascundem de ele.

Faptul că Centrul Vechi spoit și nesigur a avut un succes atât de mare vorbește tot despre superficialitate dar și despre dorința unei imagini mai frumoase. Dar numai a unei imagini.

Faptul că majoritatea clădirilor cu statut de monument istoric se degradează fără a fi renovate vorbește despre nepăsare și lipsă de viziune în viitor.

Faptul că avem o ”Casa Poporului” arată că am avut o istorie zbuciumată și conducători și mai zbuciumați dar și că ne este teamă să ne luăm soarta în propriile mâini.

Faptul că acum plătim să facem o foarte mare construcție de cult, lângă Casa Poporului, arată că avem memoria scurtă, suntem (așa cum spuneam) oportuniști și suntem foarte corupți. Tot asta arată și că suntem totuși toleranți la nedreptăți și putem înghiți multe până să spunem ceva.

Departe de a fi niște generalizări, cele de mai sus cred că sunt doar indicatori ai diverselor tendințe ale mentalității majorității locuitorilor din capitală. Altfel spus, cu siguranță există excepții, sigur există exemple contrare și nu se poate face o regulă care să se aplice tuturor Bucureștenilor. Cred că există doar o tendință de care ar fi bine să fim toți conștienți.

Unde am greșit?