Andrei Samoil

Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum.

Test pentru ”gagici”

În liceu și în primii ani de facultate aveam, la fel ca majoritatea băieților de vârsta mea, un puternic și arzând interes pentru un anumit domeniu: ”gagici”. Nu eram genul care să le schimbe prea des, nu eram cine știe ce Don Juan. Mă interesa, însă, destul de tare (și) ce aveau ele în cap. Așa că le aplicam un TEST.

La suc sau la plimbare în parc nu îmi dădeam seama foarte bine de natura ființei cu cosițe lungi și frumoase, mai ales că orice comportament era coafat și la propriu și la figurat. Așa că le duceam la munte. Și atunci parcă le făceam o radiografie.

Nu înțelegeam pe vremea aceea de ce și cum funcționa acest test, dar mergea de minune. Săraca fată probabil își imagina un cort sau o cabană romantică și noi doi stând cu chitara lângă foc sau țopăind veseli, cu niște rucsăcei trendy, printre floricele. Realitatea era puțin alta. Și aia mă interesa pe mine. Sigur era și foc, erau și floricele dar mai era și transpirație, și vânt, și un urcuș mai pieptiș, mai era uneori și frig, rucsăcelul nu era mic și trendy ci mare și greu, iar atunci eu vedeam din ce era făcută domnișoara. Bâzâia, se plângea, ajungeam să îi car eu mare parte din rucsac și să instalez toată tabăra sau, dimpotrivă, se preocupa și de grup, nu doar de fundul ei, știa să împartă, să ajute și înfrunta provocările și disconfortul cu fruntea sus? Asta era tot ce aveam nevoie să știu pentru că era un indicator puternic despre caracterul  său.

Muntele are acest talent. Muntele va scoate la iveală adevărata noastră natură.

315586-bigthumbnailAcum știu și mecanismul, deși nu este nici pe departe atât de interesant ca aplicarea lui: Prin plasarea săracei fete într-un mediu străin și aparent ostil, reușeam să o observ în afara sferei sale de confort când abandona structura sa comportamentală adaptată, ieșind la iveală cea brută, relativ viscerală și oarecum instinctuală, la care s-ar fi întors, de altfel, de fiecare dată când i-ar fi fost greu. Și astfel, din acel moment, știam cu cine am de a face oricât de bine ar fi fost ascunsă sub straturi de țoale, fond de ten sau comportamente adaptate. Știu, eram un porc nesimțit.

Dar testul merge și astăzi. Nu cu iubite, că sunt însurat și pe săraca Ioana am testat-o suficient, ci cu participanții la unele tabere ale Academiei 1,61.

Primul tip de tabără pe care l-am creat acum ceva ani a fost tabăra de supraviețuire. Nu este chiar cu mâncat de viermi și șobolani ca la Bear Grylls dar, în rest, este destul de asemănătoare. Iar în cadrul acestei tabere există, invariabil, acel moment de la început în care tot grupul (împărțit în prealabil în echipe de patru până la șase persoane) ajunge, după câteva ore de mers cu rucsacul în spate, într-o poieniță, lângă un râu, la tot atâtea ore de mers de orice drum sau cabană. Și atunci, în timp ce soarele se lasă spre orizont, ies la iveală caracterele brute. Se vede imediat cine se duce să îi ajute pe cei ce au rămas în urmă, cine se apucă să organizeze tabăra, cine se oferă să ajute la pus cortul, cine împarte mâncarea cu ceilalți sau, dimpotrivă, cine se vâră pe jumătate în propriul rucsac, ca struțul cu capul în pământ și începe să se îndoape cu mâncare, opac la ce se întâmplă în jurul său. În acel mediu (doar aparent ostil) sunt foarte mulți astfel de indicatori.

Genul acesta de provocări și forțări la a ne adapta la medii noi și străine ne scot la iveală caracterul, ne determină creșterea și ne fac să devenim din ce în ce mai siguri pe noi și pe faptul că, dacă vrem, foarte ușor putem deveni independenți și autonomi. Până atunci, însă, dacă avem mintea deschisă, rezultatele pe care le producem ne vor arăta chiar și nouă, nu doar celorlalți, cine suntem noi de fapt.

Iar acesta este cel mai puternic mesaj pe care participanții la acest tip de tabere îl pot înțelege.

An după an, grup după grup, văd copiii ce se dau jos din autocar la întoarcerea din aceste tabere că sunt mai înalți de parcă au crescut în doar câteva zile cu un cap. După doar câteva zile (și o seară în care chiar ei au discutat rezultatele pe care le-au produs) ei înțeleg că au devenit autonomi, că sunt mult mai puternici decât credeau, că se pot descurca în situații extreme, înțeleg valoarea unui grup unit și reușesc să se cunoască mai bine, atât pe ei înșiși cât și pe ceilalți.

Iar acesta este testul muntelui pentru oricine (nu doar pentru ”gagici”).

Previous

Cum poate rușinea să omoare.

Next

Mesajul Bucureștiului: Miticilor, sunteți idioți!

1 Comment

  1. Sorin

    Aș avea un singur comentariu la “cine se vâră pe jumătate în propriul rucsac, ca struțul cu capul în pământ și începe să se îndoape cu mâncare, opac la ce se întâmplă în jurul său” și anume că asta nu ar însemna că persoana respectivă nu e deschisă la a ajuta pe ceilalți. Pot exista foarte multe motive pentru care o persoană poate să se comporte într-un mod ce ar putea să pară a fi mai nesimțit. Sunt situații în care persoana respectivă poate avea alte lucruri ce o influențează în modul său de a se exprima. Chiar aș vrea să dau câteva exemple pentru a fi mai clar ce vreau să spun.

    Eu sunt o persoană care am fost crescut toată viața mea cu ideea că “ești mic așa că nu poți face nimic”. În momentul în care ți se spune asta de când ești la grădiniță pe tot parcursul copilăriei și adolescenței, e destul de greu să încerci să faci ceva ce implică domeniul în care “nu poți face nimic”. Ajungi la o stare în care ești paralizat și – dacă ești și o persoană timidă – preferi să nu faci nimic deoarece ești obișnuit ca celelalte persoane să reacționeze într-un mod în care ajungi în centrul atenției că te încumeți să faci ceva ce ți s-a spus că nu poți.

    Un alt exemplu este când un om intră într-o situație în care îl duce la o stare sufletească foarte tulburată. Te simți chinuit și ai vrea urgent să ajungi acasă. Dar totuși te duci în astfel de locuri pentru a-ți depăși limitele. Întâi este o reușită uriașă doar să stai acolo acele zile și să nu te întorci acasă. Nici nu se pune vorba să ajuți și pe ceilalți sau să te comporți așa cum ai face-o într-un mediu în care te simți în largul tău.

    Am vrut să fac acest comentariu pentru a nu fi judecat cineva doar din cauză că nu se comportă așa cum ar fi trebuit fără să știm motivele. Și o spun deoarece m-am ars și eu și știu cum e să te trezești acuzat de anumite lucruri fără să ai neapărat o vină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén