Onegai shimasu!

Gyaku hanmi katate dori soto kaiten nage ura waza. Hajime!

Hai, sensei! Domo arigatou gozaimashita!

Nu, nu am sindromul Tourette în scris. Este japoneză.

De fapt este un fel de japoneză, tradusă aproximativ în alfabetul european și pronunțată mai mult sau mai puțin corect de cei ce practică aikido. Iar asta este o eternă provocare pentru noi, cei ce ne străduim să mergem pe această cale.

Evident că am primit nenumărate întrebări cu privire la asta. Vine câte un începător în sală (de cele mai multe ori adult) și, când mă vede că încep să vorbesc în japoneză și el nu înțelege nimic din comenzile pe care le dau, se sperie, se simte aiurea și, mai devreme sau mai târziu, mă întreabă lucrul evident:

”De ce vă chinuiți toți să vorbiți în japoneză?” O întrebare logică și foarte legitimă. Mai ales că prea puțini dintre noi vorbim cât de cât limba. Eu, cel puțin, încă nu o fac, exceptând termenii din aikido.

10295224_528159190699240_4444664961097008876_oI-am auzit pe alții că aduc argumente despre tradiție și respect dar mie mi se par prea feudale și puțin sofistice. Și chiar îl înțeleg pe săracul începător. Vine în sală crispat că o să dea unii cu el de pământ, forțându-se din toate balamalele să iasă din sfera sa de confort, fără să știe la ce să se aștepte, se chinuie să reproducă niște mișcări pe care nu le-a mai făcut niciodată, este nesigur pe tot ce face și, peste toate, trebuie să mai învețe și japoneză. Păi, de ce? De ce trebuie să spun ”mae ukemi” și nu pot să spun ”rostogolire spre înainte”. De ce să fac ”irimi” și nu pot să spun că intru sau fac un pas în față?

Explicația mea este că prin traducere s-ar pierde semnificația.

Când am fost în Nepal, am tot auzit o mantră: Om Mani Padme Hum. Era peste tot. Scrisă, spusă, cântată. Mi-a fost prezentată ca cea mai puternică mantră. Evident că am întrebat ce înseamnă, iar răspunsul a fost extrem de frustrant. Această mantră, mi se spunea, nu poate fi tradusă. Timp de o lună, cât am stat în Nepal, nimeni nu a vrut să îmi traducă această mantră. Îmi spuneau că trebuie să învăț nepaleză ca să o înțeleg și nici măcar atunci.

Nu pot să descriu cât de frustrant a fost asta pentru mine. Eu, cu dorința mea eternă de a înțelege cum funcționează lucrurile și de a le desface până ce descompun mecanismul care le face să meargă, a trebuit să am răbdare până am ajuns în București și am avut acces la internet. M-am așezat la taste și am gugălit mantra. Și am fost dezamăgit din nou. Google mi-a scuipat repede traducerea din care nu am înțeles nimic: ”Iată diamantul din floarea de lotus”. Adică atât.

Apoi am început să înțeleg. Nu mantra, ci ceea ce îmi spuneau nepalezii. Semnificația ei se pierde prin traducere. Chiar prin traducerea din engleză în română se pierde o parte din semnificație, în engleză fiind ”Behold the diamond in the lotus flower”. Acel ”behold” are altă conotație decât simplul ”iată”.

Apoi am aflat alte lucruri interesante cum că ”Om” are o traducere incompletă, fiind de fapt o silabă sacră și un simbol foarte complex în religiile de proveniență indiană, că ”hum” reprezintă spiritul sau starea iluminării și că despre simbolul florii de lotus a curs atât de multă cerneală că m-aș putea ineca în ea.

Deci m-am agitat să găsesc traducerea, m-am frustrat, am căutat, am fost dezamăgit și apoi am ajuns la vorba nepalezilor care nu voiau să îmi traducă pur și simplu mantra: Trebuie să mai învăț și să aflu multe lucruri ca să înțeleg ce înseamnă ”Om mani padme hum”.

Așa este și în aikido. Trebuie să folosim acei termeni pentru că ascund multe semnificații care altfel s-ar pierde prin traducere iar mesajul și morala acestei arte marțiale s-ar denatura și reduce puternic. Nu putem înlocui pur și simplu ”irimi” cu ”intrare” pentru că prin ”irimi” se poate înțelege și a fi asertiv, a fi pozitiv, poate agresiv, a acționa, a înainta, a fi puternic și, sigur, a face un pas hotărât înainte. Greu de tradus fără să pierdem toate semnificațiile. La fel sunt foarte multe cuvinte și noțiuni și de aceea le folosim în japoneză pentru ca, la un moment dat, practicantul să aibă șansa să înțeleagă cât mai multe semnificații ale acestora și astfel să reușească să vadă că aikido nu este doar o metodă de a slăbi sau de a suci mâini ci o filosofie de viață foarte frumoasă și aplicabilă în orice domeniu.

Astfel, răspunsul meu pentru începătorul care mă întreabă de ce trebuie să vorbească în japoneză este că este o parte importantă din antrenamentul lui și este un mod perfect de a înțelege adevăratele principii din această artă marțială (cu accent pe artă), de a înțelege și a vizualiza tehnica și de a se dezvolta multidirecțional (adică nu doar mușchiul ci și mintea).

În contextul celor de mai sus și în sprijinul celor de la SHINRI Dojo care se chinuie cu ținerea minte a termenilor în japoneză, am adunat aici diverse traduceri ale celor mai folosite cuvinte la antrenamente. Dozo!