Zilele astea un elev din Dobrogea acuză sistemul de învățământ, un profesor îi răspunde, lumea iar se împarte în două tabere, profesorii elevului îl amenință și îl persecută, diverse consilii și grupuri de elevi îl apără pe cel ce și-a exprimat părerea și iar se agită toți și vuiește media.

Haios. Simptomatic și haios. Iar eu mă întreb ce ar trebui să învățăm din asta. (Știu, ăsta deja este un laitmotiv la mine.)

Tim Minchin, într-un foarte apreciat discurs pe care l-a ținut absolvenților de la University of Western Australia în 2013 spunea că ”Părerile sunt ca găurile de cur. Toată lumea are câte una. Singura diferență este că ale voastre ar trebui examinate foarte atent”. Și el era haios. Mai haios decât prevede legea, dar, până la urmă, asta este meseria lui. Sigur, el se referea la opiniile absolvenților UWA, dar eu mă aventurez să examinez părerile celor de mai sus întrebându-mă ce este de învățat din ele. Poate sunt doar niște găuri de fund, dar poate au și un mesaj.

Bineînțeles, îmi permit și eu să flatulez părerea mea.

Iată: Eu cred că această furtună în acest mic pahar cu apă vorbește despre faptul că ne-am pierdut iremediabil idealurile. Elevul se plânge că trebuie să memoreze ”munți de informație inutilă”, că hârtia obținută la finalul liceului nu îi folosește la nimic, că nu îi garantează un loc de muncă și că simte că liceul nu îl pregătește deloc pentru viață. Deci, aventurându-mă să citesc printre rânduri, idealul lui Andrei (elevul dobrogean) este să fie pus să învețe lucuri utile, punctuale, mai puține și direct aplicabile într-un viitor job.

__storm_in_a_water_glass___by_oodudeooRăspunsul facil ar fi că pentru asta există școli profesionale. Răspunsul mai puțin simplu ar vorbi despre cultură generală, abilitatea de a învăța, abilitatea de a reține și de a face ulterior sinteză, adică elementul de bază al educației. Astfel, prin comparație, idealul cred că ar trebui să fie să ai cultură generală, să știi oricât de multe poți reține din toate domeniile, să ai la îndemână cât mai multe informații și să știi de unde să iei mai multe. În decursul vieții, m-am format în mai multe meserii. Mie, asta mi-a fost de mare ajutor și nu aș fi putut să o fac decât având o oarecare cultură generală. Cel ce se va forma unidisciplinar va fi blocat pentru totdeauna în acel domeniu și va fi limitat la el, oricât de bun ar fi. Poate ăsta este viitorul, poate asta se dorește mai nou de la noi, dar eu, personal, am alt ideal.

Ca o comparație ce îmi vine la îndemână, dacă te vei concentra toată viața să desenezi doar balamale de uși, s-ar putea să devii cel mai bun la asta, dar nu vei putea fi niciodată arhitect.

Altfel spus, cred că toate informațiile vârâte în cap elevilor au rolul de a le exersa mintea și de a le rămâne mai mult sau mai puțin accesibile în memorie, aceștia putând apoi să le acceseze după ani de zile sau măcar știind unde să le caute pentru a le aprofunda la nevoie. Dar asta este valabil numai dacă idealul este cunoașterea și dezvoltarea minții. Dacă idealul este doar un job într-o multinațională, atunci nu ai mare nevoie de ele.

Pe de altă parte, cred că și mulți profesori greșesc. Cred că idealul nu ar trebui să fie să ai liniște în clasă, să îți fie ușor la ore, să educi niște soldăței cuminți care spun ”da” la orice și nu ies din vorba celui de la catedră, să ia toată lumea numai note bune la simulari, sau să nu rămână niciun corijent. Astea sunt idealuri mărunte. Cred că idealul unui profesor ar trebui să fie să formeze oameni, să educe și să clădească o cultură generală solidă, să stimuleze curiozitatea, să fie un model de corectitudine și onoare și să inspire.

Idealul meu este să mă întâlnesc peste zeci de ani cu vreunul din elevii mei și să îmi spună ”Andrei, ce m-ai învățat tu mi-a folosit tare mult. Îți mulțumesc.” Și atât.

De aceea, cred că reacția profesorilor de la liceul lui Andrei (dacă este reală), spune tot despre greșelile profesorilor. Argumentul ”Ștergi postarea și spui tuturor că a fost o greșeală să scrii așa ceva, sau vei suporta consecințe nefaste” nu face decât să susțină cele povestite de Andrei. În sine, acesta este un sofism, nu? Îi spune argumentum ad baculum sau ”argumentul forței” și este foarte ipocrit să fie folosit chiar de către profesori. (Vezi, Andrei, cât de bine îmi prinde acum logica din liceu când încerc să te apăr? Să nu mai spui că este total inutilă!)

Cred că Andrei are dreptul lui de a își exprima frustrările și supărările. Nu sunt de acord cu ele. Cred că nu vede imaginea de ansamblu și se grăbește să tragă concluzii și să emită păreri despre lucruri pe care nu are cum să le cunoască (sau să le înțeleagă rostul) la vârsta și experiența sa. Dar mai cred și că Andrei ar trebui convins de asta. Cred că o argumentație corectă între profesor și elev este absolut necesară pentru a exista comunicare și deschidere între ei. Cred că argumentația sofistică de tip ”pumnu’n gură” și ”Stai jos, nota patru!” ar trebui să dispară dacă idealul profesorului ar fi să inspire prin corectitudine și verticalitate morală.

Nu că aș fi eu cine știe ce model, dar, cu participanții la programele noastre îmi dau silința să fiu cât de cinstit pot, să îi ascult, să îi înțeleg și să le explic orice nelămurire sau critică au, până la epuizarea subiectului. De asemenea, dacă am greșit, nu ezit să îmi cer scuze și asta tot urmând un ideal de a le transmite o lecție despre a fi corect.

Astfel, cred că, dacă am reuși să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine și să articulăm mai clar care sunt idealurile noastre, acest gen de mici conflicte ar putea fi evitate și armonizate foarte ușor. În final, vă invit să ascultați superbul discurs al lui Tim Minchin pentru a vă descreți frunțile și a prinde o morală foarte interesantă.