Altfel, te faci singur de rahat!

În perioada în care făceam pregătire pentru a intra la facultatea de arhitectură am cunoscut un Profesor. Ulterior am ajuns la concluzia că a fost Profesorul care mi-a influențat cel mai mult evoluția și de la care am învățat o grămadă de chestii. În mod paradoxal, tot el a fost și cel care m-a inspirat indirect să mă îndepărtez de arhitectură și să mă orientez mai mult către educație. Cumva, având probabil modelul său în minte, am sperat să îi calc pe urme…

Pe acest profesor îl cheamă Șerban Nițulescu și ne-a spus la un moment dat ceva ce am ținut minte următorii 17 ani: ”Ca sa fii mincinos trebuie să fii foarte inteligent și să ai o memorie fantastică. Altfel, te faci de rahat.” Sigur, el vorbea despre un desen greșit care crea niște aberații vizuale destul de amuzante dar cred că principiul se aplică și în viață.

Eu nu știu cât de inteligent sunt dar memorie fantastică sigur nu am (ca să îmi amintesc toate minciunile spuse anterior), așa că prefer să nu mint.

Sigur, aprecierea ”Te faci de rahat” este una figurativă dar cred că se potrivește foarte bine. Pentru că nu pute la propriu dar pute la figurat. Iar după ce te-ai împuțit o dată, vei mirosi și toți cei care te vor fi cunoscut își vor aminti mirosul și nu vor mai avea încredere în tine.

Altfel spus, o dată ce ai fost prins mințind (dacă nu ai mințit suficient de inteligent sau ai uitat de minciuna pe care ai spus-o mai demult), încrederea celor ce au văzut asta se ciobește și nu mai poate fi reparată. Întotdeauna va exista în mintea celui ce te-a văzut mânjit întrebarea dacă nu cumva acum îl minți. Și nu va mai putea avea încredere în tine.

liar_2740802bAcum câțiva ani am avut un partener. Era un om de vânzări excepțional. Mi-era și prieten. Știam că mai minte, dar credeam că nu mă minte pe mine pentru că suntem prieteni. (Cum spuneam, nu sunt extrem de inteligent.) Și aveam încredere în el.

Mă deranja că ”împrumuta bani din partea mea fără să mă întrebe” dar nu atât cât să fac un mare scandal. Până la urmă, cu chiu cu vai, mi-i dădea înapoi. Credeam că așa e el, aiurit.

La un moment dat, însă, l-am prins că m-a mințit. Și atunci ceva s-a rupt. Nu am mai putut să am aceeași încredere în el oricât am încercat. Am început să mă păzesc, să mă protejez, am început să trimit mai multe lucruri pe scris, pe mail și s-a dovedit că am făcut bine.

Câteva luni mai târziu am decis să merg pe drumul meu separat. Efectiv nu mai puteam să lucrez cu un om în care nu puteam să am încredere.

Ulterior, minciunile lui s-au întors împotriva mea și atunci mi-au prins tare bine cele adunate pe scris, dar asta este altă poveste.

Concluzia mea este că, în foarte multe domenii, pentru a avea relații funcționale cu alții, încrederea este de bază. Iar încrederea, fiind foarte fragilă, ar trebui crescută, verificată din când în când și protejată. Altfel este greu.

De aceea, în taberele noastre, noi nu ne purtăm cu participanții ca niște profesori exigenți, cu catalogul în mână ci mai degrabă ca prieteni, ca frați mai mari (și responsabili pentru cei mici), dar numai atâta timp cât participanții ne arată că putem avea încredere în ei. Pentru că, la prima miniciună ne transformăm în profesori exigenți. Iar pentru că nimănui nu îi place de un polițist rău și suspicios, este mult mai amuzant să mergi în tabără cu un frate mai mare care te înțelege, cu care te poți distra și cu care poți vorbi orice.

Altfel, dacă chiar vrei să minți și nu vrei să miroși a rahat, dacă te simți suficient de inteligent încât să o faci cu cap, gândește-te că va trebui să ții minte minciuna aia foarte mult timp după ce ai spus-o.