Puterea picăturii și exercițiul cu pietricele de la Visuri la Cheie

Este un proverb vechi care spune că picătură cu picatură se face lac.

Cred că așa este și cu gesturile mărunte dar alese cu grijă. Mă refer aici la exercițiile din rutina zilnică ce dau sens, măsură și valoare vieții noastre.

Când eram mic am citit o carte de călătorie despre Francis Chichester. Era un aviator și un marinar aventurier ce a reușit să fie primul om ce a circumnavigat globul, singur, pe un velier mic (numit Gipsy Moth IV), in 1966. Sir Chichester era un englez pe gustul meu. El povestea că în fiecare zi își punea masa, frumos, cu cuțit și furculiță și mânca civilizat, poate nu ca la curtea regală, dar, oricum, cât de civilizat putea. Asta in condițiile în care ar fi putut să țină timona cu o mână, în timp ce se îndopa eficient, direct dintr-o conservă de fasole deschisă pe punte cu cuțitul.

Totuși, el cheltuia mult timp pentru a-și pregăti masa și a fi conștient de gesturile sale. Ar fi fost mult mai comod să baloteze repede fasolea dar spunea că acest ritual era ancora sa în normalitate și în civilizație. Refuza să-și abandoneze manierele pentru că aceasta ar fi însemnat să nu mai fie el însuși și, astfel, moralul său ar fi avut de suferit prea tare.

Similare sunt toate micile tabieturi și ritualuri pe care ni le creăm. Ele dau măsură scurgerii timpului, ajung să facă parte din noi și, uneori, să ne definească. Eu, spre exemplu, de fiecare dată când mă întorc dintr-o tabără sau excursie, adun programele, hârtiuțele cadrului imaginar, indiciile, mesajele, tabelele, toată recuzita noastră și o așez cu grijă într-un plic pe care îl pun într-un dosar, în bibliotecă. Astăzi, am o bibliotecă plină de povești. Dă pe afară. Sunt povești făcute de noi cu și despre participanți, cu noi și cu tot ce am imaginat pentru fiecare tabără. Această bibliotecă plină de povești  a fost făcută cu fiecare plic, pe rând, iar astăzi vorbește despre ultimii patru ani minunati.

În mod similar, în penultimul episod din sezonul 2 de la Visuri la Cheie propuneam unei familii de fete foarte draguțe, un exercițiu zilnic cu patru vase de pietre. Cerința era simplă: la sfârșitul fiecărei zile, fiecare locuitoare a casei pe care tocmai o renovasem urma să-și evalueze ziua și să arunce într-un vas mare și transparent o piatră, în funcție de cum a fost ziua sa: o piatră albă pentru o zi bună, o piatră roșie pentru o zi obișnuită și o piatră neagră pentru o zi mai neagră.  Este un ritual ce ajunge să facă parte din rutina zilnică, să te definească și, la sfârșitul anului, să producă un rezultat vizibil, vizual și ușor de evaluat: cum a fost anul întregii familii.

Sper ca la anul, pe vremea asta, să primesc o poză cu un vas plin de pietre, iar majoritatea acestora să fie albe.

Cred că, uneori este foarte util să ne lăsăm timp să ne bucurăm de o masă frumoasă, de o amintire, de o cană de ceai sau de un borcan plin de pietre.