Andrei Samoil

Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum.

Clientul nostru, stapanul nostru… sau NU.

Am citit zilele trecute, pe Facebook, un comentraiu la acest articol care spunea ca noi, arhitectii, superiori si aroganti, la fel ca farmacistii si doctorii, nu gandim pentru binele clientului, nu incercam sa ii respectam dorintele ci urmarim doar afirmarea profesionala. Altfel spus, atata timp cat ne plateste, noi ar trebui sa facem doar ceea ce ne cere clientul.

Ce jegosi suntem…

Ma gandesc ca, dupa aceasta logica, comentatorului i s-ar parea normal sa se duca la farmacie si sa-si poata cumpara fara probleme (sau reteta) antibiotice de cal pentru ca a stranutat de doua ori dimineata. Poate ar mai dori sa cumpere si amfetamine, ketamina si morfina ca doar plateste si nu il poate opri farmacistul ala jegos de dupa tejghea. Doar este in slujba lui, nu? Nu.

C18G4639In mod similar, atunci cand vine un client si imi cere sa ii fac ceva cu care nu sunt de acord cum ar fi un mic arc de triumf in curtea sa din comuna Dămăroaia sau un ingeras dragut care face pipi intr-o baltoaca dar care, eventual, cu ajutorul unui furtun, ii poate uda si gradina, ca doar ma plateste si eu sunt in slujba lui, o sa ii sugerez politicos o utilizare proctologica pentru banii lui. De fiecare data!

Asa cum spuneam, cred ca este foarte greu sa schimbam sau sa imbunatatim lumea prin arhitectura exact din cauza acestei mentalitati.

Parerea mea este ca, in momentul in care imi asum o lucrare si semnez un contract, nu exista o relatie de subordonare intre beneficiar si prestatorul de servicii. Altfel spus, eu fac ceva ce clientul nu stie sa faca si clientul ma plateste pentru asta. Este drept, un arhitect bun ar trebui sa respecte criteriile clientului (daca este in stare sa le exprime) dar numai atata timp cat nu vin in contradictie cu principiile de proiectare, cu normele legale si cu principiile estetice ale arhitectului. Atunci cand se intampla acest gen de contradictie, de fiecare data, clientul ar trebui invatat. Si acesta este rolul arhitectului: sa isi invete si sa isi sfatuiasca clientul. In opinia mea, clientii care nu inteleg cele de mai sus nu au nevoie de un arhitect si nici arhitectii nu ar trebui sa aiba nevoie de ei (dar asta este alta discutie).

Arhitectul nu este desenator. Nici farmacistul nu este vanzator si nici doctorul nu este macelar.

Previous

Cum am distrus cel mai inalt munte din lume

Next

De ce biblioteca Darei este stramba si are forma de melc, proiectul meu are 1,61 in denumire, iar mie mi-e frica sa folosesc culoarea verde?

4 Comments

  1. radu

    Salut Andrei!

    Inainte sa incep sa scriu, tot ce voiam sa-ti zic era atat de clar … acum este atat de … agent al confuziei.
    Am citit tot ce ai scris in articolele tale, pot rezuma totul la expresia “corect concluzionat”, insa nu cred ca motivul este unul “acoperitor” si concludent pentru situatia respectiva.
    Urmare a intregii mele interactiuni cu piata constructiilor, am ajuns sa impart clientii (atat antreprenori cat si beneficiari luati laolalta) in doua categorii: cei cu bani, si cei cumpatati. Am sa dezvolt in cele ce urmeaza perspectiva mea asupra acestor doua categorii, incep cu cei cumpatati.
    In 2009, cand a inceput asa-zisa criza, piata s-a contractat, proiectele s-au imputinat, a aparut clasa celor cumpatati. Daca inainte se construia cu o respectare a conceptului arhitectural in proportie de 80%, in urma contractiei lumea a inceput sa faca tot felul de compromisuri in ceea ce priveste calitatea.
    In ajutor le-au venit si 1) producatorii, care brusc au “reusit” sa prezinte pe piata preturi mai avantajoase, si 2) media, in special televiziunile, care anuntau reduceri ale materialelor de constructie de 30-50%, complet fals.
    Reducerile producatorilor banuiesc ca erau rezultat al modificarii retetelor in scopul reducerii costului de productie si pastrarea nivelului profitului = scaderea calitatii; iar canalele media au facut aceste anunturi pentru a satisface nevoia auditoriului de a “indulci” criza pentru cetateni. Banuiesc de asemenea ca media a jucat si un rol de distragere a atentiei oamenilor, dar asta e alta discutie.
    Ca si distribuitor de sisteme de constructii produse atat din tara cat si din strainatate, affirm ca aceasta reducere a fost ireala, dimpotriva au existat cresteri de preturi, mai mari pentru cele din strainatate decat cele autohtone
    Cealalta categorie, a oamenilor cu bani, este o categorie deosebita din punct de vedere al gradului de nesimtire. Majoritatea stiind ca au “spate”, schimba materiale si sisteme cu variante mai ieftine si relativ dubioase, urmand porunca stapanului galben in trecutul indepartat si verde in cel mai apropiat.
    Beneficiind de spate si bani, nu sunt interesati decat de castigul imediat, fiind incapabili sa conceapa si/sau inceapa o gandire profitabila pe termen lung sau mediu.
    Daca e sa ne raportam la castigul final, este clar ca marja ramane cam aceeasi cu cea dinaintea crizei, dublata si de o satisfactie a afacerii bine facute si a “indemanarii” cu care obtin cele mai mici preturi.
    Astfel, ei ajung sa se creada de obicei mai presus de oricine (uneori chiar mai presus de lege, vezi ziare) si sa creada ca toata lumea ar trebui sa graviteze in jurul lor.
    Acestea au fost elementele care au pus presiune pe colegii tai de breasla, arhitectii, unii din ei rezistandu-le si pastrandu-si viziunea creatoare; altii cedand si cazand prada unui “poate data viitoare va fi mai bine”.
    Ar mai fi inca o categorie, a celor care ajung sa se considere atat de incarcati – si poate unii pe buna dreptate, dar in final nu au nici o scuza – incat uita ca trebuie sa viziteze un santier, sa supravegheze o lucrare, sa-si apere viziunea si conceptul de punere in practica a ei.
    Pentru rezolvarea acestei situatii poate ar fi bine ca la finalizarea fiecarui proiect, cel care-l concepe sa-i obtina statutul de marca inregistrata, cu posibilitatea ca in momentul punerii lui in practica sa-I cedeze investitorul dreptul a 50% din el, astfel incat sa nu mai poata fi modificat.
    Nu stiu, este posibil asa ceva sau e doar o fantezie?

    • Andrei Samoil

      Salut Radu!
      Foarte bine punctat. Intr-adevar, asta pare sa fie situatia si cred ca ai descris bine contextul actual pe piata de constructii.
      Despre obtinerea statutului de marca inregistrata a proiectelor, insa, este discutie lunga si lucrurile sunt mult mai complicate. Cred ca voi atinge acest subiect intr-unul din articolelel viitoare.

  2. Adriana

    Aceasta problema, a “clientilor problema” se regaseste in toate domeniile. Eu vand, implementez sisteme de securitate si ma lovesc zilnic de stereotipuri de clienti dar cei mai enervanti sunt cei care dispun de partea finaciara, doresc aceste sisteme insa asa cum vor ei iar la urma….supriza: “de ce nu face ce trebuie sa faca?!” Sunt acei oameni care te cheama pe santier, te bat la cap cu “lasa ca stiu eu” etc de iti vine sa dai foc contractului, sa-ti iei jucariile si sa pleci acasa.

  3. sugestiva poza cu percutorul pe soba Meissen…
    dar cine sunt oare arhitectii criminali care au planificat miile de case din Pipera? Arhitecti fara c….in fata clientilor sau pur si simplu nu au urmat si cursurile de estetica din facultate:)

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén