Andrei Samoil

Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum.

De ce aikido cu puterea mintii nu este o gluma?

Acum ceva timp la mine in dojo a venit o domnisoara care parea destul de dornica sa se apuce de Aikido. Ca principiu, prima data poftesc pe oricine sa vizioneze un antrenament inainte sa intre pe saltea. Asta ca sa nu se sperie sau sa se crispeze cand incep sa-i vorbesc in japoneza. La sfarsitul antrenamentului, ma duc sa vorbesc cu domnisoara care, putin dezamagita de ce vazuse, imi pune cea mai tare intrebare:

“Foarte interesant Aikido asa cum il faceti voi, dar eu as dori sa invat cum sa il fac pe atacator sa cada fara sa il ating, asa, de la distanta, poate cu puterea mintii… O sa ma invatati sa fac asta? Stiti, mie nu imi place sa ating alti oameni…”

IMG_1821Recunosc, am ramas putin incurcat. Cu alte cuvinte, mi-a cazut falca si (cel putin o vreme) nu am stiut ce sa ii raspund. Apoi i-am recomandat lectii de tir.

Interesant este ca, mai tarziu, gandindu-ma la ce spunea domnisoara, lucrurile nu mi s-au mai parut atat de absurde. Nu ma refer la aikido de jedi care foloseste Forta. Desi am auzit multe povesti de genul, pana acum nu am gasit pe nimeni care sa ma doboare numai cu puterea mintii si o privire incruntata asa ca raman sceptic. Ma refer la interpretarea figurativa. Aikido cu puterea mintii functioneaza.

Si acum explicatia asa cum o inteleg eu:

In Aikido se vorbeste foarte mult despre relaxare. Miscarile trebuie sa fie relaxate, mainile trebuie sa fie relaxate, umerii trebuie relaxati. Practic, daca tehnica este corecta, miscarea pare un dans frumos, coordonat, fara miscari nenecesare, fluent, mentinand un tonus dar relaxat. Seamana surprinzator de mult cu tango. Aceasta relaxare, insa, incet, in ani de practica, transcede si in mintea practicantului ce ajungand la concluzia ca nu are nimic de dovedit celor din exterior, devine mai linistit, mai putin incordat si crispat, devine mai permisiv si non-combativ cu cei din jurul sau.

O alta consecinta a antrenamentului este abilitatea de a-i citi pe cei din jur. Invatand sa evalueze daca cel din fata sa este relaxat sau incordat, daca este pe cale sa atace sau sa se retraga, practicantul de aikido va reusi sa aplice aceleasi principii si in interactiunea de zi cu zi cu cei din jurul sau. Putand sa citeasca sau sa intuiasca aceste stari, va fi in stare sa se adapteze usor si sa gliseze relaxat de la o atitudine la alta. Mai mult, in cazul in care este pus in fata unei confruntari non-fizice, va realiza ca are de ales intre a adopta o atitudine “irimi” (impunandu-se daca aceasta este posibil) sau va face un “tenkan” si isi va lasa oponentul sa se descarce, va deflecta furia lui, pentru ca apoi, ramanand stabil si calm, sa ii intoarca exact argumentele potrivite. Practic, atingand acest nivel de intelegere, va sti exact cum sa evite o escaladare a unui conflict, sau cum sa nu il lase sa degenereze sau sa se acutizeze.

Un ultim argument pentru care aikido mental functioneaza este in opinia mea lipsa competitiei din Aikido Aikikai. Lumea din jur, mass-media, organizarea noastra sociala actuala promoveaza intens competitia ca si criteriu de selectie. Ba mai mult, daca intram in competitie cu cineva, ni se spune ca este exceptional daca avem o victorie zdrobitoare (si ne calcam pe cap oponentul impertinent). In Aikido Aikikai se vorbeste doar despre competitia cu tine insuti. Astfel, un aikidoka ar putea sa reuseasca sa iasa din vartejul emotional al intrecerii, sa sintetizeze obiectivele importante pentru el si sa isi aleaga singur directia, rational si detasat.

Astfel, aikido cu puterea mintii nu imi mai pare o gluma ci o idee foarte buna.

Previous

De ce mi-am facut blog?

Next

De ce este feedbackul frustrant?

4 Comments

  1. Mihai

    Punctul tău de vedere este foarte interesant. Sunt de acord. O singură mențiune am asupra a ce ai spus, și anume despre competiția cu tine însuți se găsește în Aikido Aikikai. Prin simpla punere a numelui stilului de Aikido pe care îl practici, desconsideri alte stiluri de Aikido care merg pe același principiu. Astept raspuns referitor la comentariul meu. Domo arigato.

    • Andrei Samoil

      Multumesc ca mi-ai impartasit parerea ta. Aikido are multe ramuri si unele dintre ele sunt competitionale. De aceea era important sa precizez despre care linie este vorba. Sigur, sunt si altele dar nu pot emite pareri despre toate. Nu desconsider niciun stil de Aikido si nici vreo arta martiala de oriunde ar fi, ba dimpotriva. Le respect pe toate si consider ca practicantii dedicati reusesc sa devina mai buni si sa se dezvolte mai frumos orice stil ar practica. In opinia mea este important sa practici arta martiala (sau activitatea) care ti se potriveste tie ca individ si in care te regasesti si este mai putin important cum se numeste aceasta.

  2. adi

    aikido mental cred ca este constientizarea faptului ca acesta este doar o activitate sociala care presupune o activitate fizica de nivel scazut ca pentru pensionari sau filozofi cu burta sau astenici , cat despre o posibila confruntare cu persoane rauvoitoare care nu sunt instare avansata de ebrietate sau nu folosesc atacuri de tip sabie din filmele vazute acum 50 de ani nu are rost sa vorbim se poate verifica in multiplele sali de combat din localitatiile tarii pentru cei curiosi nu doar indoctrinati spiritual de sensei pusi pe capatuiala 🙂

    • Andrei Samoil

      Cred ca o activitate sau un program poate avea mai multe fatete: lupta, sportul, competitia, arta martiala (cu emfaza pe arta), filosofia, tehnica, eficienta, estetica, consumul de calorii sau orice mai poate spera practicantul sa regaseasca in activitatea pe care si-o alege. Fiecare program sau activitate are mai multe fatete dar destul de greu sa la aiba pe toate. Altfel spus, fiecare isi alege un program cu valentele care il intereseaza iar a face o comparatie obiectiva intre acestea ar fi la fel cum ai compara ciresele cu pepenii. Fiecare mananca ce ii place. Tocmai de aceea am sustinut intotdeauna ca Aikido este o arta martiala pentru persoane cu o capacitate cognitiva dezvoltata.

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén